Mobilizare fără precedent a medicilor din întreaga ţară, care solicită salarii mai mari. În caz contrar, ameninţă cu greva generală.
Aproape 14.000 de doctori din întreaga ţară, printre care şi zeci de oameni în halate albe din Timişoara, s-au înscris în grupul “Medici gata de greva generală. Solicităm salarii decente“, creat pe Facebook în această săptămână. Cadrele medicale vor şi eliminarea statutului de funcţionar public al medicului, pe lângă salarii decente. Medicii nemulţumiţi sunt decişi să intre într-o grevă de avertisment în data de 1 septembrie şi să poarte banderole negre.
Potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar, un medic rezident primeşte un salariu de aproximativ 1.000 de lei pe lună, după finalizarea studiilor.
“Până nu se va face grevă generală, până nu se vor bloca serviciile de gardă, până nu vor deceda câţiva nevinovaţi din cauză că nu vor fi trataţi, nu se va schimba nimic. În Franţa, toţi doctorii au ieşit în stradă blocând acordarea serviciilor medicale şi doar aşa s-a făcut reforma şi la ei”, a scris un medic pe grupul creat pe Facebook.