Meciurile dintre Poli Timișoara – Dunărea Călărași și CSM Reșița – UTA – păzite de jandarmii timișoreni

Meciurile dintre Poli Timișoara – Dunărea Călărași și CSM Reșița – UTA – păzite de jandarmii timișoreni

- in Locale, Sport, Stiri
0

Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara asigură măsuri de ordine şi siguranţă pe timpul desfășurării unor competiții sportive care au loc în acest sfârșit de săptămână.

Astfel, sâmbătă, 26 octombrie, este asigurată ordinea la meciul de fotbal ce are loc pe stadionul „Știința” între echipele ASU Politehnica Timișoara și Dunărea Călărași, la meciul de fotbal dintre echipele Becicherecu Mic și Universitatea Craiova 1948 iar duminică, 27 octombrie, la meciul de fotbal dintre echipele CSM Reșița și UTA.

Intrarea în stadioane, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului se asigură de către societățile de pază contractate de organizatori.

Cu două ore înainte de începerea competițiilor, până la terminarea acestora, se interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în zonele apropiate arenelor sportive.

Pentru ca evenimentele sportive să se desfășoare în condiții de siguranță, jandarmii recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice și să nu introducă în stadioane obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor. Totodată, jandarmii informează că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, fără drept.

Este interzis accesul în stadioane cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Participanţii la manifestările sportive trebuie să respecte măsurile stabilite de către organizatori şi forţele de ordine, pe traseele către locul de desfăşurare a acestora, în apropierea şi în incinta arenelor.

Pentru îndeplinirea misiunilor ce îi revin, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cooperează cu inspectoratele județene de poliție, pentru situații de urgență și jandarmerie.