Meciul Poli Timişoara II – Naţional Sebiş păzit de zeci de jandarmi. Ce recomandă oamenii legii?

Meciul Poli Timişoara II – Naţional Sebiş păzit de zeci de jandarmi. Ce recomandă oamenii legii?

- in Locale, Sport, Stiri
0

Începând de vineri, 28 octombrie şi până luni, 31 octombrie, peste 200 de jandarmi din Timişoara vor fi prezenţi în mai multe evenimente judeţ în scopul asigurării unui climat propice de siguranţă, la manifestările cultural – artistice organizate.

Este vorba de meciurile de fotal dintre echipele ACS Poli Timişoara II – Naţional Sebiş, Millenium Giarmata – Pandurii Tg.-Jiu II, Bechicerecu Mic – CSM Lugoj şi de manifestaţia „Fire Festival” din municipiul Timişoara. De asemnea, echipaje de jandarmi vor veni şi în sprijinul ITPF Timiş la punctele de trecere a frontierei şi vor acţona şi în patrule independente în sistem integrat la nivelul municipiului Timişoara.

Echipajele Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara prezente la locul de desfăşurare a activităţilor vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi luarea măsurilor legale, dacă situaţia o va impune.

“Pentru siguranţa cetăţenilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor în desfăşurării manifestaţiilor, Jandarmeria recomandă următoarele:

– să nu poarte bunuri de valoare la vedere;
– să acorde o  atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete).
– să acorde o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate;
– să adopte un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;
– să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte”, a precizat lt. Lucian Stoichiţoiu, purtător de cuvânt Gruparea de Jandarmi Timişoara.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *