Matei Vișniec – la Universitatea de vest Timișoara

Matei Vișniec – la Universitatea de vest Timișoara

- in Educatie, Locale, Stiri
0

În cadrul Conferințelor UVT miercuri, 20 noiembrie, va fi invitat la Universitatea de Vest Timișoara, scriitorul româno-francez Matei Vișniec, care va susține prelegerea Ce n-a văzut Parisul – confesiunile unui scriitor român, de la ora 18.00, în Aula Magna Ioan Curea, de pe bv. Vasile Pârvan nr. 4.

Evenimentul are loc în cadrul programului 1989 -Timișoara, trei decenii de libertate.

Matei Vișniec a debutat, strălucit, ca poet și a dobândit faimă internațională ca dramaturg. Interzis de regimul comunist, și-a luat o revanșă răsunătoare pe scenele din 30 de țări, din Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban, până la cele germane, italiene, românești și franceze. Favorit al Festivalului de la Avignon, unde i se joacă în paralel 7-10 piese anual, dar și al celor de la Bonn și Edinburgh, Matei Vișniec este o emblemă a creativității, a expresivității și originalității artistice. Creația sa îmbină în mod ingenios elemente de suprarealism, grotesc, absurd, fantastic, realism magic, ironie și umor. Titluri precum La noapte va ninge, Orașul cu un singur locuitor, Înțeleptul de la ora de ceai (poezie) sau Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, Angajare de clown, Femeia ca un câmp de luptă, Bine, mamă, dar ăștia povestesc în actul II ce se întâmplă în actul I, și multe altele (teatru), precum și prozele sale recente au fost distinse cu importante premii românești și străine. Tradus în peste 25 de limbi, Matei Vișniec a devenit o emblemă a ideii de creativitate, implicare civică și inteligență artistică.
Gh. M.