Marian Cucșa și Gabriel Toie și-au depus candidaturile la Primăria Timișoara și CJ Timiș

Marian Cucșa și Gabriel Toie și-au depus candidaturile la Primăria Timișoara și CJ Timiș

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Republicanii din Timiș și-au depus astăzi candidaturile pentru funcțiile de primar și de președinte al Consiliului Județean, dar și pentru cele de consilieri locali și județeni. Majoritatea listelor e compusă din tineri neimplicați politic până acum.

Candidatul republicanilor pentru Primăria Timișoara este deputatul Marian Cucșa, președinte al Partidului Republican din Timiș. În vârstă de 34 de ani, este cel mai tânăr candidat.

La primul mandat a dovedit că este unul dintre cei mai activi parlamentari la nivel național, având nenumărate inițiative importate care s-au transformat în legi. A adus plus valoare în Parlamentul României, cu siguranță va transfera experiența acumulată într-o dezvoltare modernă a Timișoarei și va fi la fel de activ și la primărie.

Sunt tânăr și vreau să îmi dedic energia orașului care m-a crescut și m-a dezvoltat ca adult. Am demonstrat că, prin implicare, seriozitate și dorința de a schimba lucrurile în bine, se poate! În calitate de deputat, am realizat în ultimii patru ani mai multe legi care vin în sprijinul românilor și aici aș enumera: legea privind zilele libere pentru părinți, legea impozit zero în HoReCa, legea privind protecția persoanelor cu handicap, legea privind produsele bio, legea privind susținerea cauzelor de judecată în civil, prin videoconferință, dar și legea ambroziei, o plantă care chiar în această lună face mult rău timișorenilor care suferă de alergii. Pentru că Timișoara se află de ani buni în stagnare la multe capitole, mă simt obligat moral să folosesc experiența acumulată în Parlament, privind lupta pentru interesele cetățenilor, și să candidez pentru funcția de primar al Timișoarei. Vin cu o echipă tânără, tocmai pentru că timișorenii s-au săturat de vechii politicieni. Îmi doresc ca Timișoara să fie un oraș care să ne ofere tot ceea ce avem nevoie pentru a rămâne acasă iar pentru asta orașul nostru are nevoie de un primar tânăr și normal”, a spus deputat Marian Cucșa, președintele Partidului Republican din Timiș.

La funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș candidează Gabriel Toie, secretarul general al Partidului Republican filiala Timiș. Gabriel Toie este un antreprenor în vârstă de 37 de ani, un cunoscător al județului dar și al locuitorilor săi.

Pentru că stau de vorbă zilnic cu foarte mulți oameni, știu că există o voce comună care transmite de ani buni același mesaj: “ne-am săturat de vechii politicieni și de promisiuni deșarte”. Sunt un om simplu și tocmai din această postură am avut ocazia să cunosc realitatea din Timiș și neajunsurile timișenilor. De asemenea, am observat că, în orice domeniu, începuturile sunt frumoase dar ele nu ajută cu nimic dacă nu sunt și duse la bun sfârșit. Acestea sunt lucrurile care m-au motivat să candidez pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Vreau să pun lucrurile în mișcare iar misiunea mea este una simplă: normalitatea județului și reprezentarea fiecărui timișean în parte! Vreau ca fiecare locuitor al județului să se simtă cu adevărat reprezentat, să fie cu adevărat ascultat și fiecare problemă să fie rezolvată așa cum e normal să se întâmple”, a spus Gabriel Toie.

Republicanii din Timiș au pe listele de consilieri locali și județeni doar tineri care au reușit să demonstreze că sunt capabili în domeniile în care activează.

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *