Marian Cucsa si compania il lasa pe Mircea Diaconu fara oameni în sectiile de votare

Marian Cucsa si compania il lasa pe Mircea Diaconu fara oameni în sectiile de votare

- in Locale, Politica, Slider, Stiri
0

Dacă la nivel național ALDE și Pro România se înțeleg pentru a-l susține pe Mircea Diaconu la președinția României, la nivel local lucrurile, deocamdată, nu funcționează. S-ar putea ca totul să se schimbe odată cu schimbarea președintelui ALDE Timiș. În urmă cu două zile Marian Cucșa a fost schimbat din funcția de președinte a filialei cu Anton Anton, fostul ministru al Energiei.

Marian Cucșa a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care spune că „este foarte clar ca cei din conducere au bine conturat planul de distrugere a ALDE și îngroparea în Pro România”. Deputatul Pro România, Adrian Pau spune că cei care îngroapă ALDE sunt Marian Cucșa și ceilalți colegi care au ales să părăsească grupul din Camera Deputaților.

Nu cred că îl recomandă cu nimic pe Marian Cucșa să facă previziuni politice. Nu ne-a demonstrat până acum că ar fi un vizionar în ceea ce înseamnă activitatea politică. Mai mult, dacă ALDE va dispărea din scena politică asta va fi datorită faptului că el împreună cu câțiva colegi au reuși să distrugă grupul ALDE din Camera Deputaților. Deci dacă este cineva groparul ALDE de la nivel național acela nu este Tăriceanu, așa cum vrea să afirme Marian Cucșa, ci este el cu câțiva colegi care au ales să plece din ALDE, să nu-l susțină pe Mircea Diaconu, să ne pună în situația în care să nu avem oameni în secțiile de votare pentru că ei au ales să părăsească grupul ALDE. El în momentul de față nu susține pe nimeni. Este surprinzător să fi parlamentar al României ales și să nu ai o opțiune. Dânsul se vedea liderul deputaților și senatorilor din ALDE și s-a dus la doamna Viorica Dăncilă de mână cu liderul de grup Alfred Simonis și a făcut tot felul de negocieri. Din nefericire pentru el ceea ce a previzionat nu s-a întâmplat. Nu mai putem spune despre Marian Cucșa deputat ALDE, spunem despre Marian Cucșa fost deputat ALDE”, a spus deputaul Pro România Timiș, Adrian Pau.

Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România, aflat astăzi la Timișoara a spus că deocamdată este vorba doar de o alianță electorală cu ALDE și nimic mai mult. „Noi avem o alianță electorală. Nimic mai mult astăzi. Nu suntem nici măcar la nivelul unei alianțe politice. Suntem o alianță electorală cu un obiectiv precis pentru susținerea unui candidat independent la președinția României. Nu există nici anexe, nici protocoale secrete, nu există nimic în spatele acestui protocol”, a spus Țuțuianu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *