Deputatul Marian Cucșa: Numărul interceptărilor a scăzut cu 70% de la denunțarea protocoalelor cu SRI

Deputatul Marian Cucșa: Numărul interceptărilor a scăzut cu 70% de la denunțarea protocoalelor cu SRI

- in Administratie, Locale, Stiri
0
telefon mobil

În ultimii doi ani, tot mai puține persoane din România au fost ascultate. Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș și vicepreședinte al Comisiei de Control SRI, a declarat vineri, 28 septembrie, că numărul mandatelor de interceptare au scăzut cu 70% din 2016 până în prezent, ca urmare a denunțării protocoalelor cu SRI.

Din 1990 până în prezent au fost 536 de protocoale între SRI şi diverse instituţii. Partea bună este că au fost denunţate protocoalele între SRI şi autorităţile din justiţie. Punctul meu de vedere în ceea ce priveşte protocoalele l-aţi putut vedea în nenumărate rânduri, că nu sunt necesare aceste protocoale. Avem un cadru legal în baza căruia trebuie să funcţioneze SRI în colaborare cu alte instituţii, atât DNA, parchet, ministere, prefect, prefecturi, preşedinţi de consilii judeţene, sunt beneficiari legali de informaţii. Există o bază legală care spune că în momentul în care SRI are o informaţie care vizează activitatea DNA, Parchetul, e obligat să transmită informaţia mai departe. Rolul SRI e de a preveni şi de a proteja cetăţenii, nu de a-i intercepta. Au fost 311.000 de mandate de interceptare din 2004 până în 2016, la decizia Curţii. Vreau să vă spun că de când nu mai sunt protocoalele în vigoare, numărul mandatelor de interceptare a scăzut cu 70%. Nu mai există protocoale şi numărul mandatelor de interceptare a scăzut cu 70%. Siguranţa naţională nu este pusă la îndoială. Din discuţiile pe care le-am mai avut cu cei din SRI şi controale, cei mai bucuroşi că nu mai colaborează în baza protocoalelor sunt ofiţerii SRI, pentru că lucrau mult mai mult pentru a face diverse activităţi pentru DNA sau alte instituţii. ”, a declarat deputatul Marian Cucşa.

Conform președintelui ALDE Timiș, până la sfârșitul acestui an va exista o variantă de modificare a legilor din domeniul securității naționale. De altfel, în luna octombrie, Comisia de Control SRI, din care face parte și Marian Cucșa, va efectua două deplasări în Franța și Marea Britanie, pentru a vedea exemple de bune practici în acest sens.

După aceste deplasări vom veni şi cu varianta optimă de eficientizare şi adaptare a legislaţiei la riscurile şi ameninţările din România“, a precizat Marian Cucșa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *