Joi, 14 noiembrie, la Bruxelles, a avut loc un eveniment, organizat de SME Europe, numit ”Creșterea piețelor tehnologice ale Europei: Ajutarea IMM-urilor să își comercializeze invențiile ”, în preambulul desemnării noului comisar european pe acest domeniu vital pentru Uniunea Europeană.
Vicepreședinta Comisiei IMCO, dar și a SME Europe, europarlamentara Maria Grapini, a luat cuvântul, insistând, ca de fiecare dată, pe rolul cheie al IMM-urilor.
Maria Grapini a solicitat ca teoria să fie transpusă și în practică, pentru că întreprinderile mici și mijlocii din toată Europa merită nu doar să primească, ci să și simtă efectiv statutul important pe care îl dețin, dintotdeauna. Viitorul noii ecuații a pieței interne europene trebuie, în opinia vicepreședintelui Comisiei IMCO, să se scrie cu accent vizibil pe IMM-uri.
“Evenimentul de astăzi a fost unul foarte interesant, în care s-au atins subiecte care ne preocupă pe toți, din punct de vedere economic. Susțin că avem nevoie de un proiect nou pentru Piața Internă, cu accent obligatoriu pe IMM-uri! În calitate de vicepreședinte IMCO, am avut și în mandatul precedent numeroase dezbateri pe diferite subiecte, astfel că o primă concluzie este evidentă: avem nevoie de măsuri concrete pentru piața tehnologiei”, a declarat Maria Grapini, în cadrul dezbaterii europene.
Mai mult, vicepreședinta Comisiei IMCO a solicitat, la Bruxelles, propuneri concrete de măsuri pentru IMM-uri, din partea asociațiilor și organizațiilor cu competență în domeniu.
“Voi propune să avem o discuție cu membrii IMCO pentru a transmite aceste măsuri noului comisar pentru piață internă, care va fi desemnat în curând. Este important să avem și evaluarea de impact pentru aceste măsuri, să avem o dezbatere împreună și să contribuim la creșterea capitalului pentru inovare și pentru IMM-uri. Este important să lucrăm toți conectat, nu separat!”, a conchis vicepreședintele IMCO, europarlamentara Maria Grapini.
Maria Grapini, apel la umanitate, în PE!
Joi, 14 noiembrie, în plenul Parlamentului European de la Bruxelles, au avut loc mai multe intervenții pe tema refugiaților din Europa, îndeosebi a celor care trăiesc momente de groază în taberele suprapopulate din insulele grecești. O astfel de tabără este Moria de pe insula Lesbos.
Europarlamentara Maria Grapini a cerut, de la tribuna PE, respect pentru viață. “Credeți că ar trebui să tratăm toți refugiații la fel, trebuie să ne jucăm cu viața femeilor, a copiilor? Nu ar trebui să vedem cauza pentru care vin acești oameni, vin de plăcere sau de nevoie? Sunt nevoiți să plece și unii mor pe drum sau sunt aruncați în apele mării.
Cum credeți că trebuie să tratăm viața oamenilor? Să o tratăm în funcție de naționalitate, vârstă, sex sau să ne gândim la viața oamenilor?”, a declarat Maria Grapini, în plenul PE de la Bruxelles.
Gh. M.