“E un obiectiv turistic de nivel mondial și mă voi implica să-l promovez!”, spune europarlamentatul PPUsl. După prestația care i-a adus laude din partea românilor din toată țara, din timpul dezbaterilor recente din PE despre România, umanista Maria Grapini a plecat într-un nou tur de forță, de data aceasta în Ardeal, unde e nevoie de implicare și ajutor rapid. În timp ce colegi de-ai săi europarlamentari uită voit că sunt români, aruncând public neadevăruri la Bruxelles sau Strasbourg, Grapini e determinată să prezinte România prin tot ce are ea mai frumos și atractiv, pentru a contrabalansa…răul făcut săptămâna trecută în văzul și auzul Europei.
Europarlamentarul PPU-sl a ales Clujul drept punct de întâlnire cu ardelenii, după ce a avut o întâlnire extrem de aplicată, la Bruxelles, cu primarul din Turda, orașul fiind deținătorul unui obiectiv turistic de nivel mondial – salina Turda. Astfel că sâmbătă, 10 februarie, Maria Grapini a fost așteptată de primarii din Turda si Câmpia Turzii, mai mulți consilieri locali din județ, oameni care i-au solicitat sprijinul în promovare și mediatizare.
“M-a impresionat primarul din Turda, prin numărul mare de proiecte europene pe care le derulează, am discutat la Bruxelles pașii pe care putem să-i facem împreună, iar acum, la Cluj, vom detalia agenda unei promovări turistice, culturale și nu numai a acestei zone extraordinare din România. Am decis să vin aici pentru că e o mină de aur pe care unii n-o iau în considerare, poate pentru că singurul lor obiectiv este… ura. Dezinformarea și distrugerea sistematică a simbolurilor naționale, prezentarea României într-o lumină defavorabilă și punerea la zid a românilor sunt tot ceea ce știu/trebuie? unii dintre colegii mei să facă. Mă voi strădui să șterg rușinea din PE, pentru că eu îmi cunosc țara și știu cine sunt românii!”, a declarat, de la Cluj, Maria Grapini.
Turul național al europarlamentarului PPU-sl continuă, în 12 februarie, cu orașul Pitești, unde Grapini va avea întâlniri cu decidenți și simpatizanți umaniști, pentru ca, ulterior, să plece la Madrid, pentru discuții cu români din Regatul Spaniei.
Gh. M.