Tabăra de Creaţie Artistică de la Băile Călacea a ajuns la ediția cu numărul 14, fiind o tradiție culturală reper pentru județul Timiș. Evenimentul este inițiat și organizat de Filiala Timişoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
În această vară, tabăra i-a avut ca invitaţi, pentru a lucra împreună timp de 10 zile, pe Maria Acatrinei, Victor Acatrinei, Rodica Banciu Regep, Petru Galiş, Emil Grama, Ioan Iovan, Lucia Moise, Ecaterina Neagu, Sorin Nicodim, Ilinca Rogojinaru, Ecaterina Schiwago, Pavel Torony şi Mihai Vornicu, artiști plastici profesioniști din Timișoara. Coordonatorul taberei este, încă din debutul ei, pictorul Victor Acatrinei, iar tema propusă de către organizatori, în această ediție, a fost „Peisajul de câmpie”. Creatorii de frumos au stat împreună, între 7 și 16 august, într-un cadru perfect pentru talentul și inspirația lor, respectiv pentru viitoarele opere de artă ce-și vor găsi locul meritat, în februarie 2018, pe simezele Galeriei de Artă Helios din Timișoara.
Tabăra de Creație Artistică de la Băile Călacea nu se poate desfășura în condiții ideale, fără sprijin financiar, pentru că materialele necesare artiștilor, dar și șederea efectivă costă.
Unul dintre susținătorii permanenți ai evenimentului este europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, motivația fiind evidentă, în opinia sa: “Am dorit să sprijin financiar tabăra, si anul acesta, pentru că eu cred în nevoia de susținere a culturii, a artiștilor, a oamenilor talentați care ne fac viața mai frumoasă. Am discutat cu reprezentanții Uniunii Artiștilor Plastici despre noi proiecte de promovare și i-am asigurat de toată încrederea și susținerea mea, și pe viitor. Mă bucură faptul că, la Băile Călacea, au fost reprezentanții oficiali ai Uniunii. Tabăra a fost un succes și îi felicit pe organizatori!“, a declarat umanista Maria Grapini, prezentă miercuri la închiderea oficială a taberei. Grapini i-a mai vizitat pe artiști, în urmă cu câteva zile, când le-a oferit un inedit material de studiu al meșterului popular Ioan Rodoș, ce locuiește în vârful munților, în comuna luptătoarei-erou Elisabeta Rizea, Nucșoara, și-anume floarea de colt, sculptată pe diverse vaze din lemn.
Gh. M.