Ziua costumului popular 2022 va avea loc duminică, 8 mai, de la ora 10.00, la parohia ortodoxă română ”Sf. Dimitrie” din comuna Giroc, strada Trandafirilor nr.35, la 7 km de Timișoara.
Din 2015, avem o lege privind instituirea Zilei Naționale a Portului Popular din România, ca urmare a inițiativei eurodeputatei umaniste, Maria Grapini, care se sărbătorește în a doua duminică a lunii mai.
Umanista a militat întotdeauna pentru tradiții, istorie, simbolistică națională, românism sincer și mândrie firească pentru tricolor. Reușita personală în ceea ce privește statuarea Zilei Naționale a Costumului Popular se transferă, astfel, în plan național, spre bucuria celor care țin la valorile României.
Frumoasa manifestare tradițională va fi organizată de Maria Grapini, împreună cu Asociația Femeilor Antreprenor din România și parohia ortodoxă română din comuna Giroc și vor fi prezenți istorici, profesori universitari, scriitori, elevi și publicul larg – oameni care-și iubesc localitatea, țara și tradițiile. “Vă așteptăm…!”, îndeamnă organizatorii.
Maria Grapini a spus următoarele: “Această zi deosebită pentru tradiția românească, a două duminică din luna mai, este stabilită prin legea nr. 102 din 13/05/2015 ca Legea Costumului Tradițional din România! Cum să știe copiii, nouă generație, dacă noi, generația care am preluat tradițiile românești de la străbunicii noștri, nu le transmitem mai departe? Poate între știrile repetate privind accidentele, cine mai are o amantă sau cine a devenit mai bogat (în bani nu spiritual) va fi transmisă și această știre că la Timișoara a fost marcată Ziua Națională a Costumului Tradițional! Trebuie să remarcăm că Ziua Universală a Iei este în 24 iunie!”.