Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a combătut, în plenul PE de la Strasbourg, în prezența vicepreședintei Comisiei Europene, Dubravka Suica și a ministrului delegat pentru afaceri europene al Franței, Clement Beaune, cel care este și președintele în exercițiu al Consiliului, varianta unei Europe cu două viteze și a susținut în intervenția sa ca toți cetățenii din cele 27 de state membre să aibă aceleași drepturi!
“Doamnă comisar, domnule reprezentant al Consiliului, nu pot să încep decât cu o critică la adresa dumneavoastră pentru că trebuia să luați măsuri ferme pe marginea unui subiect atât de important. Eu sunt pro-europeană și doresc ca proiectul UE să existe pentru că, în actualul context global, este nevoie de o Uniune Europeană puternică, însă nu o să susțin niciodată o Europă cu două viteze, proiect pe care președintele Macron îl suține și de care ne-a vorbit încă din 2017”, a punctat eurodeputatul Grapini, care i-a cerut lui Clement Beaune, președintele în exercițiu al Consiliului, să-i transmită președintelui francez că scopul modificării tratatelor nu este acela de a impune o Europă cu două viteze. Deși a precizat că va susține această rezoluție, în condițiile în care dorește ca PE să aibă, în continuare, inițiativă legislativă, Maria Grapini a avertizat că, la nivel european, există riscul să ne ducem către scepticism. „Cetățenii europeni trebuie să aibă, în continuare, încredere în UE”, a completat eurodeputatul.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul umanist a taxat atitudinea președintelui Iohannis în Consiliul European. “Nu mai vreau unanimitate în Consiliul European, atâta timp cât țara mea, România, este în afara Spațiului Schengen, tocmai din cauza opoziției injuste a unor state membre”, a mai spus Maria Grapini, în intervenția sa de la Strasbourg!
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, solicită Comisiei Europene să vină cu o propunere legislativă pentru eliminarea muncii forțate
Europarlamentarul Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a cerut Comisiei Europene, reprezentată în plenul PE de la Strasbourg de vicepreședintele Comisiei, Dubravka Suica, să vină cu o propunere legislativă concretă și eficientă pentru eliminarea muncii forțate.
„S-a spus aici că au trecut zece ani de discuții pentru găsirea unui instrument eficient în acest sens. Eu sper că nu vor mai trece încă zece până îl vom aplica”, a precizat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini, care a adăugat că, în contextul în care PE nu are putere de inițiativă legislativă, “stăm la mila Comisiei Europene și ne întrebăm dacă aceasta preia sau nu rezoluțiile noastre”.
Potrivit Mariei Grapini, să aștepți zece ani o decizie nu face altceva decât să ducă la pierderea încrederii cetățenilor în UE.
Mai mult, europarlamentarul umanist a punctat că munca forțată trebuie exclusă nu numai din țările terțe pentru că, până la urmă, se face concurență și producătorilor din spațiul UE, din piața internă, dar trebuie eliminată și din interiorul pieței interne.
„Viața are prioritate, doamnă comisar, și știți foarte bine acest lucru. Am destule exemple în care cetățeni din Est sunt nevoiți să facă o muncă indecentă (ca să nu spun mai mult) în alte state, de aceea cer imperativ Comisiei Europene să vină cu o propunere concretă prin care să avem un instrument comercial, eficient, pentru eliminarea muncii forțate”, a conchis Maria Grapini.