Maria Grapini, dublă lansare de carte la Timișoara: “Am două crezuri de căpătâi: democrație și responsabilitate!”

Maria Grapini, dublă lansare de carte la Timișoara: “Am două crezuri de căpătâi: democrație și responsabilitate!”

- in Locale, Social, Stiri
0

Foaierul Filarmonicii Banatul din Timișoara s-a umplut, vineri, 28 iunie, cu oameni dragi europarlamentarului Maria Grapini, familie, prieteni, profesori universitari, scriitori, artiști, ziariști, colaboratori ai omului de afaceri, ministrului și membrului Parlamentului European.

Ei au ținut să fie prezenți pentru a asista la o dublă lansare de carte. Este vorba de două foarte interesante volume semnate de Grapini: “Viața ca un joc de șah”, democrație și responsabilitate, respectiv „Activitatea în Parlamentul European 2014 -2019”.

Evenimentul a fost guvernat vizibil de emoție, și din partea vorbitorilor, dar și din cea a asistenței. Cartea “Viața ca un joc de șah”, scrisă sub forma unui dialog între doi oameni cu principii solide și frică de Dumnezeu, este, în fapt, un îndrumar în și pentru democrație, țel pe care Maria Grapini îl afirmă și aplică necontenit.

Trebuie să ținem la satul, comuna, orașul nostru și trebuie să ne iubim Patria! Doar așa vom putea transmite următoarelor generații țara pe care noi am primit-o de la strămoșii noștri!”, așa își începe povestea Maria Grapini.

Preşedintele filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, Cornel Ungureanu, cel care a determinat-o, de altfel, pe Maria Grapini să scrie până în prezent patru cărți, i-a făcut o prezentare completă singurului politician – după cum s-a exprimat – care a fost, în toți acești ani, alături de scriitori: “În lumea aceasta, avem nevoie de modele. Maria Grapini este un model. Cărțile sale denotă o vitalitate a înțelepciunii, a prezenței unui om care știe să trăiască frumos în acest prezent. Vă spun doar atât: în numărul 100 al Revistei Lumina – revista românilor din Banatul sârbesc – redactorul șef afirmă că singurul om care i-a ajutat să-și poată menține publicația a fost Maria Grapini. Este admirabil un asemenea demers!”.

Dintr-o perspectivă religioasă, de care avem întotdeauna nevoie, preotul scriitor Sergiu Zaharia a caracterizat-o pe Maria Grapini drept un om care gândește pur românește, care crede în demnitate, unitate, modestie – substraturi pătrunzătoare, în opinia sa – optimistă, puternică, admirabilă.

Emoțiile europarlamentarului au fost sporite și de către scriitorul Ion Marin Almăjan care a făcut o paralelă între prenumele său și cel al personajului – Marin – dar și o trimitere la nevoia majoră de credință, în vremuri puțin prietenoase cu oamenii care țin la valori fundamentale: “Intervențiile doamnei europarlamentar, în PE, pe teme importante, mai ales pe cea de apărare a României, m-au impresionat. Și-a ridicat vocea cu demnitate și înțelepciune. Îi doresc să sfințească locul pentru care a fost aleasă!”.

Alături de Maria Grapini au fost și decanul Facultății de Management în Producție și Transporturi din cadrul UPT, Marian Mocan, profesorul universitar Viorica Bălteanu, jurnalistul Veronica Balaj, cu toții declarându-se, la unison, mândri de prietenia de cursă lungă cu europarlamentarul timișorean.

Toată cartea e centrată pe idei importante, onoare, democrație, patriotism, demnitate, redate perfect în doar câteva pagini. E o reușită a Mariei Grapini! Așa cum spune, avem cu toții datoria să ne implicăm!“, a spus Veronica Balaj.

Cât despre volumul „Activitatea în Parlamentul European 2014 -2019”, Maria Grapini continuă practic legământul făcut alegătorilor, de a-și prezenta miile de ore muncite în PE, pe amendamente, rapoarte, interpelări, în urma cărora România a câștigat atuuri legislative importante.

Trebuie să mărturisesc, iată, că, după ce am publicat patru cărți, aceasta a cincea prima pe care o scriu din propria inițiativă. Pe celelalte le-am scris la îndemnul altor persoane. Le mulțumesc, pentru că nu aș fi avut inițiativa sau chiar curajul să mă aventurez în această lume. Cărțile scrise anterior nu au ajuns în librării. Le-am oferit  cu drag în toată țara în tiraje de mii de exemplare. Am spus că le-am oferit, nu vândut. Nu am vrut să se creadă că scriu pentru un câștig financiar. Niciodată în cariera mea (am sărbătorit 40 de ani de muncă de la absolvirea facultății) nu am pus pe primul loc banii. Pe primul loc am pus lucrurile importante și utile, să fac ceva util și important și să îl fac bine. Cam acesta ar fi argumentul meu referitor la cea de-a cincea încercare scriitoricească. Sunt fericită! Sunt fericită pentru că Dumnezeu mi-a îndeplinit dorința: să am alături de mine familia, prietenii, oameni dragi, la această lansare a cărților recent editate! Când despre tine vorbesc scriitori, jurnaliști și profesori universitari nu poți să nu simți bucuria lucrului bine făcut! Mulțumesc tuturor, m-ați emoționat, promit să nu-mi schimb modul de acțiune, promit să-mi susțin țara, și în viitorii cinci ani, pentru că în Parlamentul European se apără țara!”, a declarat Maria Grapini, în finalul evenimentului.

În perioada 2014 -2019, europarlamentarul Maria Grapini a avut 3.995 de amendamente în Parlamentul European, a ținut 595 de discursuri, a înaintat 195 de întrebări scrise, a ținut 86 de moțiuni și a avut un procent de 96,53 de participare la plenară.

În cei cinci ani, Maria Grapini este situată pe primul loc în ceea ce privește activitatea  europarlamentarilor români din grupul S&D, dar și față de toți eurodeputații români.

Europarlamentarul Maria Grapini este pe primul loc atunci când vorbim de activități parlamentare, precum întrebări scrise adresate Comisiei Europene, moțiuni, discursuri avute în plenul PE în fața înalților demnitari europeni, opinii din umbră, declarații, rapoarte din umbră, număr de amendamente depuse, explicații ale voturilor, participarea în plenară și voturi prin apel nominal.

Amintim că, vineri, 28 iunie, europarlamentarul a oferit toate cărțile sale celor prezenți, iar doritorii care nu se află în Timișoara le vor primi acasă.

Gh. M.