Maria Grapini: “Consiliul European trebuie să dezbată accesul României și Bulgariei în Schengen!”

Maria Grapini: “Consiliul European trebuie să dezbată accesul României și Bulgariei în Schengen!”

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Plenul Parlamentului European de la Strasbourg a dezbătut, miercuri, 13 martie, chestiuni majore legate de pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 martie, respectiv retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Europarlamentarul român, Maria Grapini, a depus un punct de vedere tranșant, în ambele teme, solicitând o abordare diferită în perspectivă, pentru ca Brexit să rămână un caz singular, dar și tratament egal pentru România și Bulgaria, în perspectiva încă iluzorie legată de accesul în Spațiul Schengen.

Grapini a punctat timpul consumat în exces pentru gestionarea crizei provocate de Marea Britanie și nevoia de rațiune europeană unitară. “De doi ani, consumăm mii de ore pentru acest subiect care a creat o criză în UE. Prelungirea crizei aduce efecte negative pentru ambele părți. Liderii europeni și instituțiile europene trebuie să învețe din Brexit. Liderii UE trebuie să înțeleagă că este nevoie de un management diferit în viitor în care să se țină cont de subsidiaritate. Și, așa cum a spus reprezentanta Consiliului, trebuie ca <nimeni să nu fie lăsat în urmă>“, susține europarlamentarul român.

Cât despre tematica viitoarei reuniuni a Consiliului European, Maria Grapini a reiterat nevoia de coeziune, de politică industrială și socială, de respect al deciziilor democratice și constituționale în statele membre.

Românca a punctat, din nou, optica injustă a Europei în ceea ce ne privește și a cerut o mai mare transparență decizională. “Avem nevoie de o piață echitabilă pentru toți cetățenii europeni. Doar așa putem asigura un viitor pentru UE. Consiliul trebuie să dezbată subiecte importante, cum ar fi cele economice, noul Cadru Financiar Multianual, viitorul politicii de coeziune, spațiul Schengen – lărgirea lui cu statele ce întrunesc condițiile Regulamentului- România și Bulgaria! O mai mare transparență și evitarea dublei măsuri aplicate de către Comisie și Consiliu pot consolida viitorul UE”, este opinia europarlamentarului Maria Grapini.

Maria Grapini o spune deschis: negocierile UE-SUA sunt obligatorii!

Miercuri, 13 martie, la Strasbourg, plenul Parlamentului European a discutat un subiect delicat, din perspectiva relațiilor vizibil tensionate între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, și-anume acordarea sau nu a unui mandat Comisiei Europene, de reluare a negocierilor între cele două blocuri.

Celebrul acord TIPP, care impunea reguli clare ale parteneriatului UE-SUA, a căzut, așa cum se știe, anul trecut. De atunci, cele două părți au stat în expectativă dar și în tensiuni majore.

Parlamentul European încearcă, acum, reluarea relațiilor, prin acest prim pas de desemnare a unui negociator oficial al Uniunii.

Europarlamentarul român, Maria Grapini, a intervenit, miercuri, în plenul PE, solicitând, fără rezerve, restabilirea unor relații civilizate între cei doi parteneri mondiali, deci mandatarea unui comisar european pentru această misiune deloc ușoară. Grapini a militat pentru o viziune europeană realistă, în sensul cunoașterii intereselor imediate, al atingerii lor, implicit pentru dezvoltarea pieței unice și nu în ultimul rând pentru rațiune politică.

Avem multe motive să fim supărați pe administrația Trump. Personal, am luptat în TIPP să introduc foarte multe amendamente și, totuși, a căzut acest acord, dar relația Uniunii Europene cu Statele Unite nu poate fi ignorată! Trebuie să ne gândim în ansamblu, ce pierdem și ce câștigăm. Eu am încredere în doamna comisar și cred că pe un mandat limitat trebuie să deschidem negocierile. Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată, spunea un mare scriitor din țara mea, Mircea Eliade! Trebuie să țineți cont de ce s-a spus aici, avem nevoie de evaluarea conformității, avem nevoie de standarde de produs care să fie recunoscute, avem nevoie să nu ni se impună unilateral tarife la anumite grupe de produse și cred foarte mult că dumneavoastră puteți să duceți această sarcină și să ne raportați ce se întâmplă cu această piață. Nu putem să nu avem acorduri cu Rusia, cu Turcia, cu China, cu Statele Unite! Și, atunci, cum să dezvoltăm piața unică? Eu vă doresc succes și sper să treacă acest mandat de negociere!”, a spus europarlamentarul Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg.

Gh. M.