La prima conferință din 2018, de vineri 19 ianuarie, de la Timișoara, a fost prezentat Raportul de Activitate al Europarlamentarului Maria Grapini –Ovoce proeuropeană – de la preluarea mandatului și până în prezent.
Astfel, conform documentului de 600 de pagini, Grapini a avut cele mai multe amendamente în Parlamentul European: 2.129, și s-a situat pe locul I, din cei 32 de eurodeputați. Amintim că Teodor Stolojan a avut 42 de amendamente și s-a situat pe penultimul loc, iar Răzvan Popa, niciunul, și este pe ultimul loc. Un alt succes incontestabil și răsunător prezentat în lucrare, este și clasamentul realizat, la finele anului trecut, de Ziarul Bursa. Maria Grapini a fost desemnată de votul românilor a fi cel mai reprezentativ europarlamentar, din cei 32.
Documentul prezentat vineri este o carte care conține interpelări, rapoarte, avize, declarații scrise, propuneri de rezoluții, luări de cuvânt în plen, întrebări cu răspuns scris, declarații politice, evenimente organizate, apariții în mass-media. În cuvântul adresat cititorilor raportului de activitate, umanista se declară convinsă că, în cei zece ani de la aderare, România a făcut progrese în multe domenii, cu precizarea că mai avem destule de recuperat.
“Uniunea Europeană nu este un proiect, nu este numai o asociere de state, ci o necesitate. În contextul global, UE este singura soluție pentru siguranță, securitate și pace în regiune. Întotdeauna am crezut în puterea celor care își pun la un loc valorile și își stabilesc o viziune comună. Sunt proeuropean și susțin UE pe principii democratice, cu respectarea drepturilor egale pentru toți cetățenii europeni, indiferent de țara în care trăiesc. Dialogul, comunicarea, și nu confruntarea, sunt soluțiile pentru dezvoltarea țărilor europene. În țara mea, cetățenii au așteptări, sunt proeuropeni într-o mare majoritate, ăși doresc o consolidare a democrației care să le asigure un acces mai bun la piața muncii, o mai mare solidaritate și o securitate socială mai bună. Din politicile UE nu trebuie să lipsească cele sociale, bazate pe solidaritate, respectarea valorilor naționale și bună guvernare. Doar uniți în diversitate putem fi puternici într-o lume globală!”, scrie Maria Grapini.
Gh. M.