Cu prilejul Zilei Naționale a României și a Sfântului Andrei, marți 30 noiembrie, de la ora 19:00, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Opera Națională Română organizează un spectacol extraordinar intitual ”Te Binecuvântez, Românie!”
”Îl cinstim pe Sfântul Andrei – ocrotitorul spiritual al României, dar sărbătorim și Ziua Națională, alături de Corala Contrast, Andreea Voica, Răzvan Rădos, Deian Galetin, Ansamblul Timișul și TM Groove. Invitați unul și unul, care ne vor umple sufletele de bucurie. Vă așteptăm cu nerăbdare!”, este mesajul organizatorilor.
Accesul la spectacol se face pe bază de invitație, în condițiile admise de lege (certificat verde). Invitațiile sunt puse la dispoziția publicului la agenția de bilete a Operei, în limita locurilor disponibile.
Regina Maria a României: „Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară, pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută”.