Gheorghe MIRON
– fragment –
Încă avea puteri. Nu era posibil să i se fi epuizat în două ore. Totuşi el se temea că nu va rezista şi nu va avea curajul să îl ia de gât pe primarul Ciufandu şi să îl împuşte în cap. Poate era o decizie pripită, luată la disperare, dar şi dacă ar fi stat acasă şi nu ar fi făcut nimic s-ar fi trezit cu poliţia şi executorul la uşă şi atunci ar fi fost nevoit să părăsească locuinţa.
Alion s-a aşezat pe scara de la intrare în primărie, în timp ce Dinica îl fotografia, dar era o imagine prea statică de aceea i-a spus să se ridice de jos, să îl pozeze în timp ce mergea, să se vadă pe zid numele primăriei şi mesajul de pe pancarta de pe piept: Greva foamei, până la moarte! Protestul unui vechi combatant în revoluţie! Aşa dă-te mai în spate, domnule, până lângă zid, e bine.
Nu mai făcuse greva foamei niciodată, dar nici nu s-a gândit că el, marele erou al revoluţiei, fost securist autoîmpuşcat în şold, să ajungă atât de disperat şi ignorat de autorităţi, încât să îşi pună o pancardă în piept, să se posteze în faţa primăriei şi să îl aştepte pe marele duşman, principalul vinovat de nenorocirea lui, pe primarul Gore Ciufandu pentru a-l ucide. Şi-a pus ciotul piciorului pe mânerul cârjei, iar cu mâna dreaptă şi-a pipăit pistolul. Era tot la şold, acoperit de jachetă. Avea şi cuţitul în stânga prins de centură, cu o făşie de pânză ruptă dintr-o cămaşă veche. A încercat să îl bage direct la centură, dar era mult prea periculos, putea să se accidenteze, să se taie. Nu era bine. Nu era un cuţitar de meserie să aibă o teacă, aşa cum au vânătorii, niciun cuţit special de atac, ci l-a luat pe cel din bucătărie cu care tăia pâinea. Avea douăzeci de centimetri lama, era destul de mare şi cu siguranţă va fi eficient, dacă va fi nevoie să îl utilizeze, dacă pistoletul nu va lua foc, cum se zice, va da greş.
Fără îndoială, că fostul securist nu va eşua, nu voia să piardă o asemenea ocazie pentru a se răzbuna pe primul ticălos al urbei. Trebuia numai să mişte mâna de-a lungul coapsei în sus, să îşi ridice poala hainei şi putea înhăţa de mâner arma. Nu mai conta că omul nu avea un picior şi nu avea echilibru. Alion voia cu disperare să îl prindă pe nemernicul de primar, să îl pună la pământ să îi zbiere la ureche „Ticălosule, îţi zbor creierii, din cauza ta am ajuns în stradă. Mori, în morţii mă-tii!” şi să apese pe trăgaci. Îi voia sângele împrăştiat pe caldarâm aşa cum şi sângele lui a udat asfaltul atunci, în decembrie. Nu avea importanţă că singur s-a împuşcat ca să pără un erou, când a înţeles că balanţa se înclina în defavoarea băieţilor cu ochi albaştri şi a regimului criminal al Odiosului şi al Odioasei. Nici faptul că nu fusese decât un slujbaş umil şi supus celor doi odioşi pe care i-a slujit cu nădejde şi a jurat să îşi dea viaţa pentru a-i apăra.
În tinereţile lui zbuciumate, regretase un singur lucru: că nu a reuşit să ucidă mai mulţi bandiţi cu pistolul, să le pună arma la tâmplă şi să tragă. I-a plăcut întotdeauna să vadă creier de om găurit de glonţ, să simtă sângele pe mâini şi pe faţă. Acum îl va bea direct din vena primarului rotofei. Probabil sângele de om în vârstă nu are gust bun, este plin de impurităţi, de colesterol şi de zahăr. Ce putea fi edilul dacă nu o căruţă de slănină, care umblă pe străzi şi îngrozeşte oamenii?
-Acum totul se va termina, Dinico, îl voi scăpa de acest chin, nu va mai trebui să mai ameninţe pe nimeni. Va sta colo-şa doi metri sub pământ liniştit, fără să mai scoată oamenii din case pentru a-i lăsa de izbelişte pe stradă, cum vrea să-mi facă mie. Dar cine se crede, această osânză umblătoare? Are dreptul să mă arunce în stradă? Eu am muncit pentru casa asta, mi-am vărsat sângele pentru ţară şi pentru popor, iar acest porc sătul mă dă afară? Asta s-o creadă el?
-O crede, Alione, şi nu ai ce-i face, i-a răspuns Dinica. El e edilul, la el e pâinea şi cuţitul. El taie şi spânzură. Nu el te-a determinat să îţi pui singur laţul de gât? Nu-i bai, domnule, că eşti obişnuit, ţi-ai mai pus odată streangul de gât, adică glonţul la tâmplă, sau mă rog, nu la tâmplă cum se face de obicei, ci mai jos, să nu te sminteşti prea tare. Ai fost şmecher, dar iată că nu a ajutat prea mult, acum va trebui să repeţi gestul.
Pentru a ajunge la zidul unde se afla pancarta cu numele primăriei, Alion a trebuit să depună un efort mult prea mare. Omul obosise, dintr-o dată parcă nu mai avea puteri. Ceva s-a întâmplat. Numai gândul că va sta flămând l-a epuizat şi rana din stomac. Nu era bine. Îl rodea ceva înăuntru. Trebuia să mănânce mai mult dimineaţă, să bage în el cărnăraie şi pâine. Numai acestea îi ţineau de foame.
-E o prostie să spui că friptura nu este sănătoasă, Dinico. Pe mine numai carnea mă ţine sătul. Cum nu am băgat în mine ceea ce trebuie, iată acum sufăr. Mi-e tare foame.
-Ce ai Alioane?
-Ce am? Oare ce nu am eu, fetiţo? Oare ce? De la rana din şold care mă doare, până la sufletul din mine care e pe cale să o ia razna, să mă înnebunească, să mă ducă la mormânt, numai suferinţă sunt. Poate e o greşeală că sufletul o să mă ducă la mormânt, nu nemernicul de primar, dar sufletul din mine nu mai rezistă, cum nu va mai rezista mult nici trupul acesta de doi bani. Nu mai sunt decât un om ratat, Dinico, dar cui îi pasă? Asta te întreb: Cui îi pasă? Ar trebui să îi pese osânzei mergătoare, Gorelui, dar îi pasă? Nu. El vrea să mă dea afară din casă, să mă arunce în stradă. Păi asta-i treabă? Nu e, dar nu am ce face. Spun că a ucide nu e de colo-colo, fiindcă nu prea ai cu ce în ţara asta de căcat. Nu găseşti o armă ca lumea. Ce am eu nu e ca lumea. Nu. E ca nelumea, e o armă veche. O am de aproape un sfert de secol, dar e făcută de mult mai mult timp. De o eternitate. Mă cac în ea, aşa cum s-ar câca toţi, numai să nu uităm că totuşi e o armă şi trebuie să îşi facă treaba. Important că nu e ruginită. Am avut eu grijă. Am uns-o şi am curăţat-o. Sper să ţină.
Arsura din stomac nu părea gravă, dar nici nu o putea neglija. Omul ar fi vrut să se ducă să bea o bere, să mănânce un covrig să se delecteze cu o cafea sau pur şi simplu să îşi cumpere o friptură, să mănânce orice să nu sufere de foame. Alion s-a sprijinit de perete şi şi-a scos sandvişul din buzunarul de la haină, dar nu înainte să o îndemne pe Dinica să îl fotografieze cu numele primăriei vizibil alături pe zid.
-Aici e cel mai bine, Dinico, se vede clar pancarta pe perete. Hai, pozează-mă, că mi-e foame. Mă pun să mănânc.
Fetiţa ştia să îşi facă treaba. Întotdeauna i-a plăcut că nu trebuia să o roage să vină pentru ca el să se plângă de una de alta. A scris de multe ori despre durerile lui şi despre faptul că el va ajunge în stradă. Nu a ţinut cont că a fost un securist de doi bani care s-a rănit singur cu pistolul pentru a părea erou al revoluţiei.
-Eu nu voi ţine cont că te-ai împuşcat singur, domnule, eu voi scrie despre faptul că un om va fi aruncat în stradă, că va ajunge sub cerut liber. Restul nu mă prea interesează. Toţi ştiu că ai fost securist şi ţi-ai băgat singur un glonţ în şold, dar asta-i altă mâncare de peşte.
Junghiul din picior l-a determinat pe Alion să se aşeze. Putea să se pună jos pe trotuar, dar nu îi venea bine, ar fi atras atenţia şi ar fi stat în drumul oamenilor. Nu îi păsa prea mult de ei, dar nici să provoace un scandal nu voia înainte de a da ochii cu primarul.
-Crima l-a scos din sălbăticie pe individ, Dinico, l-a făcut om. A ieşit din regnul animal. Nu ştiu dacă înţelegi la ce mă refer, dar e vorba de individul uman cu creier şi gândire. Crima l-a umanizat pe om, nicidecum nu l-a pus în rândul sălbaticilor, l-a făcut mai sensibil şi mai bun. El a ucis în numele conştiinţei sale şi de aici drama. Avem nevoie de rău, pentru a deveni buni, iar asta nu ştiu dacă va înţelege dom primar când am să-i pun ţeava la tâmplă. E surprinzător că nu a venit nicio televiziune, niciun ziarist să asiste la crima ce o voi săvârşi. Unde sunt, unde umblă la ora asta? Acum e amiază. Dorm ăştia?
Dinica şi-a reglat aparatul de făcut poze şi s-a aplecat să îl prindă de jos în sus în fotografie pe fostul securist, devenit pe nepusă masă grevist al foamei, fără să ţină cont că omul a început să mănânce, deşi avea de gât o pancartă pe care scria că face greva foamei până la moarte.
-De ce spui că dorm jurnaliştii la ora asta. Nu au timp să doarmă. De ce nu i-ai anunţat că te sinucizi în faţa primăriei?
