Gheorghe MIRON
Călca numai pe tocuri, din cauza burţii enorme. Slănina de pe guşă atârna peste gulerul cămăşii şi acoperea nodul cravatei. Vârful pantofilor se încovoiase. Aveai sentimentul că ţinea în picioare două bărcuţe.
Şuncă pe ceafă, şuncă pe fălci, şuncă pe burdihanul umflat, de îi îngreuna mersul bosului Bonga.
– Pe unde e intrarea? a chestionat-o pe Suzăniţa, inspirând anevoie şi expirând vijelios pe nas, cu broboanele de sudoare pe frunte şi pe obraji, păşind greu, în timp ce pantalonii se strângeau între picioare la fiecare pas, îngreunându-i mersul. Pulpele groase şi strâmbe se frecau una de alta. Omul duhnea a sudoare, un abur greu ieşea din osânza groasă de pe ceafă şi şale şi îi ardea nările reporteriţei.
Masculul-suină, simbolul cumplit al exploatării femeii şi a copiilor, a tuturor vieţuitoarelor de pe pământ, avea tupeul să vină încă o dată în faţa exploatatului, plin de sudoare, abia trăgându-şi suflul. În spatele lui, se târa o fătucă cu părul vâlvoi, ţâmboasă cu sânii umflaţi, acoperiţi pe jumătate de bluziţa de mătase cu năsturaşii ce stăteau să sară din cheotori şi cu fustiţa acoperindu-i numai bucile. Îi căra servieta.
-Tot cu fătuca după tine umbli să îţi care servieta, barosane? O ţii ca pe-o căţea în urma ta. După cum văd, ţi-e lehamite să ţii şi-o hârtie în mână, a încercat Suzăniţa să îi ironizeze pe bossul, abţinându-se cu greu să nu îl înjure şi să îl acuze de exploatarea pe faţă a sexului slab, deşi i-a stat pe buze, însă numai dorinţa de a-l împinge mai repede către studioul nr. 2 a făcut-o să se abţină, fiindcă în nici cinci minute începea emisiunea şi nu voia sub nicio formă să îl supere pe Laiconescu, dacă ieşea prost.
-Iar începi, Suzăniţo, mai lasă-mă! De aia îmi arde mie acu’, că dau ortu’ popii? Mai bine m-ai omeni cu un strop de apă, cu ceva, că acu mă dau peste cap şi nu mai ajung la misiune. Eu vin să dezbatem, că ţâganii au viaţa grea şâ m-am gândit că vrei să îi ajutăm. Aşa că ajută-mă şi tu şi dă-mi să beu că mor!
Suzăniţa nu va ajunge să stea la răcoarea burdihanului lui, făcându-şi treaba în genunchi, nu pentru că nu ar fi fost încântată să îl vadă cum se frânge şi se topeşte şi devine neputincios sub puterea magiei ei, odată cu boţul scârbavnic, ci pentru că nu voia să îi ofere această bucurie. Era prea mult pentru o suină cu două picioare.
-Mai credeţi în sclavie şi exploatarea copiilor şi a femeilor, domnule Bonga, în aşa-zisa epocă modernă, în vremea lui Vodă Chioru?, l-a repezit Suzăniţa, imediat ce omul a luat loc pe scaunul din studio, sub lumina reflectoarelor, ce îl încălzea şi mai tare şi îl făcea să transpire mai mult.
Sclavie, sclavie! De sute de ori a auzit cuvântul. Răsuna ca un clopot dogit, dar supărător.
-Cine spunea că nu e sclavie, în era calculatorului şi a televizorului, a imaginii şi a goliciunii trupului, mare şef? Sclavia e mai cruntă, fiindcă nu e recunoscută. Demult, sclavia avea reguli, dar acum singura lege este stăpânul absolut, care îl exploatează pe supus apoi îi ia gâtul şi îl aruncă la groapă. Sute de mii de sclavi –femei şi copii –există în Europa, exploataţi fără milă. O familie ţigănească, săracă lipită, unde de multe ori copiii sunt vânduţi pe câteva sute de euro pentru muncă sau pentru sex, iar fetiţele sunt obligate să se căsătorească de la vârste fragede, la 10 -11 ani şi să îşi slujească sexual şi prin muncă soţul, după ce sunt violate în văzul tuturor.
-I-am îndemnat întotdeuna pe ţâgani să nu mai facă asemenea prostii, dragă Suzăniţo, dar mă ascultă? Ce pot să le fac eu, dacă nu mă iau în samă? Nu pot. Statul să se ia de ei să se ducă cu poliţâia să îi aresteze. Aşa să le facă. Ţâganu-i prost şi vra să trăiască aşa cum o făcut-o bunic-so şi bunic-sa, dar nu mai merje. Nu mai merje aşa, dar ai cui să le spui? Nu ai, că sunt proşti şi năieducaţi. Îi nevoie de şcoală, să îi dea pe copchii la şcoală, numai aşa vom putea să mai facem ceva pentru bieţii puradii, că părinţii lor sunt pierduţi. Înţălegi, Suzăniţo?
-Apoi nu mă face pe mine să înţeleg, mare şef. Să te duci peste ei şi să îi educi să îi iei la bătaie să îi biciuieşti să nu îi laşi să îşi vândă copilaşii, să se ieie cu fetiţe şi să le violeze, în timpul nunţii. Păi, ce obicei barbar e acesta? Aşa v-a învăţat Hristos şi pentru asta o murit pe cruce? Ar trebui arestate animalele astea? Tu ţi-ai vinde fetiţa de 10 ani pentru a se căsători şi a fi violată, mare şef?
Pentru telespectatorii noştri, mare şef, ai curajul să recunoşti câţi ani a avut nevastă-ta, Athena, când ai luat-o?
Bonga avea douăzeci şi cinci de ani când tatăl său s-a înfiinţat acasă cu vecinu’ Afteni şi fiică-sa Athena în vârsta de zece ani să o ia de nevastă.
Atena era o fetiţă slabă şi sperioasă, mică de statură, cu ochii pierduţi în fundul capului şi o gură mare, fără buze. O întâlnea adesea când mergea în vizită cu părinţii la părinţii ei, dar niciodată nu-i plăcea să discute cu ea sau să o aibă alături. Copila era sperioasă şi îi crea şi lui o stare nervoasă. El prefera să stea cu tatăl său şi cu Afteni, nu numai că îi considera mai aproape de statutul lui de bărbat, dar cu ei putea să bea un vin sau o ţuică să se simtă şi el bărbat şi să povestească de femei.
Lui Bonga nu i-au plăcut niciodată fetiţele. El avea relaţii cu tinere de vârsta lui sau femei mature atât ţigănci, dar şi românce, pe care le cunoştea în peregrinările lui de zi cu zi după afaceri sau de noapte de noapte, prin baruri sau cluburi. Nu că nu ar fi dorit o fetiţă, dar să fie cât de cât ţâţoasă şi ţâmboasă, să aibă forme să îl excite şi să îl provoace. Bonga se bucura că era aşa. Îşi dădea seama că de fapt era un om normal, cu simţuri sănătoase, aşa că nu risca să pice în afara legii, să facă vreo prostie, să fie arestat pentru că a violat vreo fetiţă sau, Doamne fereşte, vreun băieţel. Femeile mature îl provocau, îl atrăgeau, îl făceau să se simtă bărbat, deşi, la o adică, nu era cu adevărat bărbat la vârsta de 18 sau 22 de ani.
Totuşi tânărul nu se speria să încalce legea, să îi sfideze pe poliţişti, să fure sau să îi dea în cap unuia sau altuia, să îl cresteze cu cuţitul sau să îi facă buzunar la burtă pe oricine se lua de el.
Putea să se înhaite cu Leibu şi Barbut, amicii lui, să spargă o casă şi să cureţe tot ce era de valoare înăuntru şi să îi dea şi în cap stăpânului. Nu s-ar fi dat în lături nici să o violeze pe stăpână dacă într-adevăr merita un asemenea sacrificiu.
Femeile aveau o forţă deosebită asupra lui şi cu greu putea să se controleze când întâlnea una care îi plăcea. De obicei el avea putere asupra lor şi le atrăgea, însă de multe ori se întâmpla invers şi el nu le rezista, ajungea să cheltuie bani cu ele pentru o oră sau o noapte, de aceea făcea eforturi să se abţină, să nu-şi piardă banii, dar anturajul cu Barbut îl prostea şi, dacă amicul lua o târfă pe bani, nici el nu se putea abţine şi o cumpăra pentru câteva ore. Ajunsese în aşa hal în ultima vreme, încât nu mai putea să îşi mai strângă fonduri, umblând prin baruri şi aruncând banii în stânga şi în dreapta cu târfele, iar asta îl ducea la disperare.
Aceste fapte i se păreau bărbăteşti şi fireşti pentru un individ ca el, dar nu era de acord să se încurce cu o fetiţă de zece ani, mai ales să o ia de nevastă şi să o violeze în noaptea nunţii, apoi să arate nuntaşilor cearceaful pătat ca un trofeu sângeros.
-Ba o vei lua, obraznicule, dacă nu vrei să ai de-a face cu mine!, i-a ordonat taică-său, cu un ton ce nu suporta contrazicere, sub privirea aprobatoare a viitorului socru, care zâmbea pe sub mustaţa stufoasă de culoarea catranului, cu vârfurile întoarse în sus. Ba chiar ar fi râs omul în hohote şi s-ar fi dat pe spate să se bată cu pumnii în piept de plăcere şi ar fi dat şi din picioare aşa cum fac maimuţele, când le apucă nebuniile, dar, Doamne fereşte, în acel moment măreţ când el căuta soţ fiica-sii minore, nu ar fi vrut sub nicio formă să îl apuce pandaliile, să trântească, să înjure şi să dea cu pumnul.
Bonga era un băiat bun de care îi plăcea şi îl voia ca ginere, deşi nu era prea sigur, dacă fiică-sa Athena chiar avea vreun interes pentru acest băiat aşa de mândru, lat în umeri, cu ochi negri şi cu pumn greu. Afteni nu s-a bătut cu el niciodată şi ei nu au ajuns la supărare, însă viitorul socru l-a analizat, l-a cercetat cu privirea şi cu simţurile, oridecâte ori a avut ocazia, iar pumnul băiatului l-a simţit puternic de fiecare dată când i-a strâns mâna şi a înţeles că acesta era omul în care putea avea încredere, iar fiică-sa Athena să îl aibă ca soţ.
Tatăl şi-a dat seama că fetiţa de zece ani nu îl privea cu ochi buni pe Bonga, iar Afteni nu de puţine ori a plesnit-o să îi amintească de poziţia în care se afla, de creatură mică şi neînsemnată, incapabilă să ia vreo decizie, mai ales o decizie ce ar putea pune în pericol viitorul familiei şi, bineînţeles, al ei. Tatăl ştia cel mai bine ce era de făcut şi de ce avea nevoie familia pentru a putea dăinui.
-Bine, tată, o iau de nevastă, dacă aşa zici tu, a răspuns Bonga cu un dezinsteres total, fără nici măcar să îşi privească viitoarea soţie, pe care o ştia foarte bine şi nu mai voia să se mai indispună şi mai mult în seara aia, văzându-i trupul searbăd, fără ţâţe şi şolduri.
-Aşa tată, aşa, e bine că îl asculţi pe tatăl tău. Numai aşa putem face treabă bună. Fetiţa e liniştită şi în floarea vârstei şi sunt sigur că te vei înţelege cu ea, că vei face o bună casă. Sunt sigur de asta.
-Bineînţeles, tată, vom face casă bună, a vorbit băiatul cu gândul la târfele ce aşteptau prin barurile de noapte numai să fie cumpărate, iar el cu siguranţă va avea un mare chef să le aibă alături în pat, dacă se va lua cu stârpitura aia de fată care nu se diferenţia prea mult de o capră înfometată.
-Ai făcut o decizie bună, băiete, a intervenit Afteni, întinzându-i mâna, bucuros că în ceasul acela atât de important îi va simţi iarăşi pumnul greu în palmă şi va avea ocazia să se convingă că într-adevăr fiică-sa va avea un stâlp de nădejde la viitoarea familie. Fetiţo, vin aici alături de soţul tău, de ce stai acolo la fereastră!?
Athena privea noaptea sfărmată de lumina becurilor de pe străzi şi de murmurul oraşului. La ora aceea părea că lumea s-a trezit şi se pregătea de chef. Nu mai era nimic de făcut, decât să se înhaite şi ea cu întreaga lume, însă o realitate sumbră o copleşea: ce se va întâmpla cu viaţa ei? Fereastra era mult prea mică pentru a putea evada, iar întunericul punea stăpânire pe Athena. Ea nu se va mărita cu omul acela de care s-a temut să îl aibă alături şi de care nu i-a plăcut niciodată cum o privea şi mai ales cum îi vorbea. Ea nu putea exista pentru Bonga, aşa cum nici el nu putea exista pentru ea, un individ străin, care o respingea şi nu suporta să îl privească mai mult decât o clipită.
Ce însemna soţ? După cum observase la mamă-sa, un soţ era o creatură înfricoşătoare căruia în calitate de soaţă şi femeie trebuie să i te supui cu trupul şi sufletul, să îl slujeşti cu cel mai mare devotament, să îi speli hainele, să îi faci mâncare, să accepţi să te înjure şi să te bată oridecâte ori aceste fapte nu erau pe măsura pretenţiilor lui şi să te retragi spăşită şi umilă în colţul camerei pentru a te hotărâ ca altă dată să nu cumva să mai greşeşti sau să nu îi prevezi şi îndeplinieşti întocmai plăcerile şi dorinţele soţului.
Un soţ e un fel de animal care loveşte cu piciorul şi te înjură şi te goneşte din casă, dacă ai o casă, însă Athena nu ştia dacă are o casă, dar ştia că nu avea un soţ în clipa aceea, deşi tatăl său i-a ordonat să vină alături de soţul ei.
Fetiţa a mai privit o dată noaptea ce se scurgea încet în sufletul său prin canatul ferestrei, o noapte agitată stranie şi înfricoşătoare, iar omul spre care trebuia să meargă, pe care va trebui să îl slujească şi să i se supună era la doi paşi de ea, împreună cu tatăl ei, un alt animal înfricoşător, pe care l-a slujit şi va mai trebui să i se supună şi să îi suporte mânia şi violenţele.
-Da, tată, sunt aici!
-El e viitorul tău soţ, aşa am decis, acum, în clipa aceasta şi nu cred că mai ai de ales. De fapt nu e vorba de ales, că în viaţă nu ai de ales de cele mai multe ori, îndeosebi într-o asemenea situaţie. Ar trebui să fii încântată că totuşi ţie ţi se întâmplă asta, că poţi avea un soţ de la o vârstă fragedă, atunci când niciun bărbat nu te-ar putea refuza şi chiar ar ucide pentru o copilă aşa cum arăţi tu. Eşti o fetiţă drăguţă şi ai noroc că vei avea un bărbat aşa puternic, bun şi de nădejde, cum este Bonga.
-Am înţeles, tată, ce trebuie să fac?
-Nu trebuie să faci nimic. Ăsta e norocul tău. Nu multe fetiţe au acest noroc, de aceea trebuie să îmi fii recunoscătoare pe vecie, fetiţo.
-Da’ ce înseamnă vecie, că eu te ştiu numai pe tine şi pe mama mea dragă care m-a lăsat singură în momentul ăsta.
-Vecie înseamnă să taci şi să nu comentezi niciodată, în faţa mea, obraznico. Nu mă-ta e problema ta acum, ci viitorul tău, adică soţul tău şi viitoarea familie pe care începi să o construieşti din clipa asta sfântă. Socru -tău e martor.
-Sigur că da, tată, sigur că da!
Numai că Athena avea un simţământ straniu ca noaptea de dincolo de ziduri pe care o privea prin fereastra deschisă şi îi simţea adierea ameninţătoare, un simţământ care o înfiora în acelaşi timp cu apropierea de viitorul său soţ. L-a privit ruşinoasă şi nu a ştiut dacă trebuia să i se închine, să îi sărute mâna sau să îi ceară cămaşa să i-o spele. La fel de bine putea să îi ceară pantalonii, ciorapii şi chiloţii să îi spele, dar a înţeles că nu trebuia să facă aşa ceva în clipa aceea, cum nu trebuia nici să îi cadă în genunchi, ci să aştepte, să aştepte, să aştepte, aşa cum va fi nevoită să aştepte zi de zi, noapte de noapte de atunci încolo alături de trupul lui şi să îi satisfacă plăcerile, în timp ce în adâncul sufleţelului ei se va ruga permament ca acel trup să se usuce, să se ofilească, să fie cuprins de degradare şi de boală, iar în cel mai scurt timp de moartea binecuvântată, pentru ca ea Athena să se elibereze, să rămână iarăşi o fetiţă liberă şi fericită.
Bonga încerca să pozeze şi el ca o victimă a tradiţiei ţigăneşti, dar asta nu îi plăcea lui Laiconescu. Unde era scandalul şi sângele? Parcă era ceva sex şi sclavie, dar nu era sânge.
