Maia Sandu: Timișoara este un bun exemplu a ceea ce reprezintă Europa

Maia Sandu: Timișoara este un bun exemplu a ceea ce reprezintă Europa

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Maia Sandu se află, în acest sfârșit de săptămână în orașul de pe Bega, la invitația primăriei, care-i va acorda sâmbătă, premiul Timișoara Pentru Valori Europene. Așadar, vineri, președintele Republicii Moldova a vizitat expoziția Brâncuși, alături de Alin Nica, șeful CJ Timiș, și s-a plimbat prin centrul Timișoarei, fiind însoțită de primarul Dominic Fritz.

În acest sfârșit de săptămână mă aflu la Timișoara – un oraș european atât prin diversitatea și bogăția sa culturală, cât și prin rolul său istoric în lupta românilor pentru libertate și democrație. A fost o bucurie să ajung aici după un an în care Timișoara a avut titlul de capitală culturală, cu acest prilej, îi mulțumesc Primarului Dominic Fritz pentru invitație. Am fost profund impresionată de expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși de la Muzeul Național de Artă, unde am fost însoțită de președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica. Timișoara, care a beneficiat de pe urma aderării României la Uniunea Europeană, este un bun exemplu a ceea ce reprezintă Europa: libertate și bunăstare, locuri de muncă decente, infrastructură modernă și o viață culturală bogată. Ce vedem la Timișoara, ce vedem în orașele europene, vrem și pentru Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, președintele Republicii Moldova s-a întâlnit și cu comunitatea basarabenilor din Timișoara, pe care i-a îndemnat să se întoarcă acasă.

Am petrecut această seară într-o discuție caldă cu cetățenii noștri stabiliți în Timișoara. Cei prezenți, în marea lor majoritate studenți, tineri, au plecat din țară pentru studii și oportunități profesionale. M-am bucurat să îi aud, pe atât de mulți dintre ei, interesați și implicați în evoluțiile de acasă. I-am îndemnat să revină în țară să pună umărul la modernizarea Moldovei și aderarea noastră la Uniunea Europeană. În perioada ce va urma, va fi nevoie de entuziasmul și dedicația tuturor celor care cred că Moldova poate, că Moldova merită mai mult. Cu această ocazie mi-am exprimat aprecierea pentru doi membri ai comunității noastre din Timișoara, Roman Zgardan și Demian Răileanu, care joacă un rol important în dezvoltarea sportului de performanță din țara noastră. Le-am mulțumit pentru valorile pe care le promovează și pentru efortul și abnegația cu care antrenează și generează campioni pentru Republica Moldova în domeniul luptelor greco-romane”, a afirmat Maia Sandu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *