Mai multe zboruri spre destinațiile de vacanță de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Mai multe zboruri spre destinațiile de vacanță de pe Aeroportul Internațional Timișoara

- in Locale, Social, Stiri
0

Începând de joi, 16 iulie, operatorii de turism au suplimentat zborurile spre destinația Heraklion – Creta din Grecia cu încă o cursă charter pe săptămână. Astfel, turiștii din partea de vest a țării au la dispoziție un număr mai mare de curse charter de vacanță cu zbor direct de pe aeroportul Timișoara.

Turiștii care și-au planificat sau își planifică o vacanța în Grecia, pot alege să călătorească spre: Rhodos – 1 zbor charter pe săptămână (miercuri) până în 30 septembrie; Skiathos – 1 zbor charter pe săptămână (sâmbătă) până în 3 octombrie; Creta – 2 zboruri charter pe săptămână (luni și joi) până în 28 septembrie. Totodată, se așteaptă ca la începutul lunii august să fie operate câte 3 zboruri charter pe săptămână spre destinația Antalya, o destinație de vacanță care în fiecare an s-a situat în topul alegerii pasagerilor.

De asemenea, locuitorii din vestul țării au posibilitatea, ca din luna august, să ajungă la Marea Neagră într-un timp foarte scurt, cu zborurile operate de către compania aeriană națională Tarom. Destinații de vacanță pe litoral pot fi și cele operate cu zboruri regulate, cum ar fi Bari și Veneția.

,,Deși ne aflăm într-o situație epidemiologică neașteptată, fiind și o perioadă cu multe restricții, turiștii nu au renunțat la vacanța de vară. Îi asigurăm de faptul că pe aeroportul Timișoara sunt luate permanent toate măsurile de prevenție împotriva răspândirii virusului și sunt în siguranță în ceea ce privește tranzitarea aeroportului, atât la plecare cât și la sosire. Turiștii care nu au reușit până acum să își programeze vacanța pentru perioada estivală, încă mai pot alege o destinație cu zbor charter direct de pe aeroportul Timișoara. În funcție de preferințe, aceștia pot opta fie pentru una dintre destinațiile disponibile în insulele din Grecia, litoralul Mării Negre sau Turcia, fie pentru o vacanță pe plajele însorite din Egipt sau Tunisia, spre care ne așteptăm să fie operate zboruri charter în această toamnă”, spune directorul aeroportului, Dorel Grădinaru.

Reamintim pasagerilor faptul că planul măsurilor de protecție pentru a limita răspândirea noului coronavirus, în ceea ce privește îmbarcarea si debarcarea pasagerilor pe aeroportul Timișoara este publicat pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro