„În căutarea realității – Știința occidentală și tradiția contemplativă asiatică” este numele unei prelegeri pe care maestrul budist Jampa Lungtok o va susține la Timișoara. Evenimentul va avea loc joi, 5 octombrie, de la ora 18.00, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
Jampa Lungtok este călugăr în tradiția buddhismului tibetan la Centrul de Înalte Studii Tibetane – Rabten Choeling, din Elveția. Acesta va ține prelegerea în limba engleză, cu traducere în limba română. Conferința va fi moderată de profesorul Claudiu Mesaroș de la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, iar în a doua parte a evenimentului va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.
„Tema vizează punctele de convergență dar și cele de divergență dintre cele două mari tradiții ale lumii: știința modernă Occidentală și tradiția buddhistă din Asia veche de aproape 2500 de ani, la originea căreia se află Siddhārtha Gautama, cunoscut ca „Cel Trezit” (Buddha)”, au transmis organizatorii.
Între anii 1979 – 1995, Jampa Lungtok a fost interpretul oficial în limba germană al lui Dalai Lama. Începând cu anul 2013, Jampa Lungtok este invitat anual în România pentru a împărtăși din cunoașterea și experiența sa dobândită alături de marii maeștri tibetani, purtând dialoguri inter-disciplinare cu mulți profesori de la universități din Iași, Cluj, Brașov și București. Anul acesta se va afla pentru prima dată în Timișoara.
Organizatorii evenimentului sunt Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Artouching.