Lupta împotriva inundaţiilor în Timiş! Ce au făcut ABAB şi ISU

Lupta împotriva inundaţiilor în Timiş! Ce au făcut ABAB şi ISU

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) Timişoara participă, alături de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat (ISU Banat), la desfăşurarea exerciţiului privind gestionarea inundaţiilor EUROMODEX, care se desfăşoară până duminică în judeţul Timiş.

„Întregul scenariu al simulării se bazează pe adaptabilitatea instituţiilor implicate de a conlucra cu module din UE, în momentul în care Guvernul României solicită asistenţă internaţională, pentru a limita efectele inundaţiilor din zonele respective. Până în acest moment, ABA Banat a participat la acest exerciţiu pe scenariul iniţiat de ISU Banat pentru Sânmihaiu Român, Topolovăţu Mare, Coştei, Uzina de apă Lugoj, Lacul Surduc cu angajaţi ai formaţiilor noastre de lucru, urmând ca diseară şi în zilele următoare, să colaboreze la scenariile prevăzute pentru barajul de la Ianova, Uzina de apă Timişoara.  Aceste exerciţii ne sunt folositoare mai ales că, ultimii ani au fost caracterizaţi de viituri importante în Banat. Aceste simulări fac ca intervenţiile pe teren ale ABA Banat şi ISU Banat să fie mai eficiente în situaţi ireale”, a spus directorul ABA Banat, Titu Bojin.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *