Lumina Sfântă de la Ierusalim, trimisă cu avionul la Timișoara

Lumina Sfântă de la Ierusalim, trimisă cu avionul la Timișoara

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0
lumina pacii

Credincioșii din Timișoara, precum și din județul Timiș, care participă la slujba de Înviere vor putea să ia Lumina Sfântă, ce semnifică învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

La fel ca în anii precedenți, în această seară, o delegație a Patriarhiei Române va aduce în țară Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special, închiriat de Patriarhie.

O delegație a Arhiepiscopiei Timișoara va merge pe Aeroportul Otopeni pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim, iar apoi se va întoarce în capitala Banatului tot cu un avion privat, plătit de arhiepiscopie, cel târziu în jurul orei 22.00.

Pe Aeroportul Internațional Timișoara, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Aradului, Arhiepiscopiei Caransebeșului, precum și ai Episcopiei din Vârșeț, Serbia, vor aștepta delegația pentru a lua Lumina Sfântă și a o duce credincioșilor din aceste zone.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *