Italianul Luigino Zamparo a decis să vină în Timiş, în 2014, să facă agricultură. A luat în arendă 200 de hectare pe câmpia înaltă a Timişului, lângă Pişchia, cu un obiectiv clar: de a produce seminţe de grâu, floarea soarelui şi porumb, pentru a le exporta în Italia. Afacerea a mers bine, iar în următorii ani a luat mai mult pământ în arendă. Acum, în 2016, lucrează 700 ha.
„Zamparo este un exemplu de afacere de succes în agricultură”, spune Oliver Kincses, cel care l-a ajutat să reuşească aici, în Timiş, prin biroul său de consultanţă din Timişoara care administrează 5.000 de hectare fermierilor străini care fac agricultură în Banat. “Avem birouri de avocatură, de contabilitate şi management de proiect. Noi înfiinţăm societatea pentru client şi i-o gestionăm la 360 de grade. Clienţii noştri nu locuiesc în România. Ei sunt din Italia, iar noi le administrăm societatea şi investiţiile aici. 95% sunt italieni”, spune Oliver. Zamparo a lucrat în agricultură din copilărie şi cunoaşte foarte bine muncile câmpului. Ferma din Pişchia este o afacere de familie şi nu are angajaţi străini. Zamparo ară pământul, îl seamână, face tratamentele fitosanitare, iar la final, recoltarea culturilor. El ştie tot să facă într-o fermă şi vrea să fie un fermier autentic, care munceşte efectiv pe câmp, nu dă ordine şi alţii lucrează. Zamparo ştie să conducă nu numai tractorul şi combina, dar ştie să manipuleze toate celelalte utilaje agricole. „Eu nu pun pe nimeni să lucreze, vreau să fac eu totul. Întotdeauna există de lucru în fermă”, spune fermierul. El deţine un tractor Fiat, unul de la Class şi unul de la Case. Mai are trei semănători, precum şi mai multe discuri, pluguri, scarificatoare şi combine. Dacă la început seminţele, pesticidele şi îngrăşămintele le aducea din Italia, acum, el le achiziţionează de la companie de inputuri din Timiş. De obicei, nu plăteşte pe loc, ci toamna după ce vinde recolta. Când inputurile le cumpără cu banii jos, compania îi face discount. Zamparo explică modul în care, aici la Pişchia, pregăteşte terenul pentru semănat. „Dacă lucrez numai la suprafaţă pământul, arându-l cu plugul, apa nu intră în pământ şi apare riscul să băltească pe câmp, distrugând culturile. Dacă dai cu scarificatorul până la 40 cm, atunci apa pătrunde în teren mai adânc, nu mai bălteşte şi, pe timp de arşiţă, se menţine umiditatea mai multă vreme. Astfel, câmpul devine un rezervor de apă pentru plante. Aşa lucrez eu pământul, aici, dar aşa făceam şi în Italia. Diferenţa este că acolo există irigaţii, pe când aici nu există. Fermierul român depinde exclusiv de Dumnezeu, iar cel italian depinde de Dumnezeu pe jumătate. Acolo, agricultura are un sistem de irigaţii foarte eficient. Aici, dacă plouă, faci producţie mare, dacă nu, ai pierderi foarte mari. A face agricultură în România este un risc enorm. În mod surprinzător, nici nu există interes pentru a se face un sistem de irigaţii”, este de părere fermierul italian.
Pentru ca să existe şi aici irigaţii, Zamparo spune că fermierii bănăţeni ar trebui să săpe în câmp bazine mari unde să fie acumulată apa de ploaie sau să fie adusă din alte lacuri şi râuri, iar de acolo prin canale şi ţevi să fie distribuită pe terenurile agricultorilor. Pentru a le reuşi acest proiect extrem de important, ei trebuie să se organizeze în asociaţii de irigaţii, aşa cum există şi în Italia, care se vor ocupa numai de gestionara apei şi de săpat canale şi iazuri. „În Italia, asociaţiile de irigaţii au angajaţi care se ocupă cu gestionarea apei, construirea şi curăţarea bazinelor şi canalelor pe câmp”, spune omul. Cum s-a ajuns la acest sistem foarte eficient de irigaţii în Italia? Ne explică partenerul şi prietenul său, Geremia Milo, care a venit şi el în Timiş, dar pentru a investi 1,5 milioane de euro într-o vie de 35 de ha, pentru a produce renumitul vin spumos prosecco. De asemenea, şi Geremia este ajutat de Oliver Kincses să îşi implementeze proiectul aici în Timiş. „Cu mulţi ani în urmă, ploua mult în Italia şi culturile erau inundate. De aceea s-au construit bazine şi canale de trei-patru metri adâncime unde să se acumuleze apa, iar de acolo printr-un sistem special era condusă şi pompată în mare. Din păcate, în ultimii 20 de ani, clima s-a schimbat dramatic. A apărut seceta, iar acum apa nu mai este pompată în mare, ci este utilizată pentru a se uda culturile. Aici, în România, Ministerul Agriculturii ar trebui să sprijine înfiinţarea asociaţiilor destinate irigaţiilor”, spune Geremia. Pentru Zamparo o zi de muncă în agricultură începe dimineaţă de la ora 5 şi se termină la orele 19 -20. Cât e ziua de mare stă numai în câmp. Anul acesta, la fel ca toţi fermierii români, cea mai mare problemă cu care Zamparo se confruntă este faptul că APIA nu a plătit subvenţiile, iar el se baza mult pe aceşti bani. „Ar fi foarte bine dacă APIA ar respecta termenele de plată”, spune italianul. O altă problemă întâlnită în relaţia cu instituţiile agricole din Timişoara este birocraţia foarte mare, care îi îngreunează activitatea. Peste tot trebuie să semneze documente în prea multe exemplare. În Italia este mult mai simplu. Asociaţia în care fermierul este înscris se ocupă cu documentele. Sunt angajaţi speciali care vin la agricultor şi îi rezolvă chestiunile ce ţin de birocraţie. Nu trebuie să umble fermierul pe la toate instituţiile. El stă pe câmp şi munceşte. „Mai grav e că, aici, în România, toate inputurile le cumpăr cu TVA, dar producţia o vând fără TVA. Ceea ce nu e corect şi fermierul pierde. În Italia nu este aşa. De aceea dacă eu cumpăr totul cu TVA, atunci trebuie să şi vând producţia cu TVA”, declară el. Pe de altă parte, Zamparo spune că anul agricol 2016 este foarte bun în Banat. La grâu a făcut între 5.500 kg -7.000 kg la ha. Asta, deoarece în primăvară a plouat mult şi exact când trebuia. De asemenea, porumbul şi floarea soarelui arată foarte bine şi speră să obţină producţii mari în toamnă.
Gh. M.
