Lugojul a rămas fără primar. Asta după ce s-a demonstrat că edilul Claudiu Buciu ar fi avut domiciliul o lună și jumătate în Germania, în 2022. Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu a semnat vineri ordinul de suspendare din funcție a lui Buciu. A fost făcută o sesizare în acest sens… “de la o instituție cu care domnul Buciu are o relație“. În trecut, primarul Lugojului a dat șpăgi consilierului lui Sorin Oprescu, Solomon Wiegler, apoi a devenit turnător la DNA și i-a sifonat pe toți.
Instituția Prefectului a fost sesizată că primarul din Lugoj, Claudiu Buciu și-a schimbat domiciliul din România în Germania, timp de aproximativ o lună și jumătate în cursul anului 2022. Conform Codului Administrativ, mandatul primarului încetează de drept la schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ teritorială.
“Legea stipulează solicitarea unui referat din partea secretarului municipiului Lugoj. Am făcut acest demers, am primit referatul și mai înainte am semnat ordinul de încheiere a mandatului. Nu am nicio bucurie în acest sens și consider că relația între un primar ales și cetățenii care l-au votat este sacră. Poate chiar de aceea este cu atât mai complicat să faci un asemenea act mai ales că chestiunea poate părea una de noanță, în schimb legea este foarte clară și nu suportă nicio interpretare în acest sens. Am ținut în ultima vreme legătura cu domnul primar Buciu și suntem amândoi hotărâți ca această procedură să decurgă cât de repede pentru a elimina orice fel de suspiciune și pentru ca locuitorii Lugojului să fie sigură ca cine conduce și semnează are drept și că eventualele acte nu se vor lovi de nulitate“, a spus, vineri, Mihai Ritivoiu.