În sfârșit, pot începe lucrările pe ultima bucată lipsă a autostrăzii Lugoj – Deva, cuprinsă între Margina și Holdea. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că șantierul va fi deschis în luna martie.
„La 1 martie urmează să înceapă lucrările la tunelurile de pe secțiunea E a autostrăzii Lugoj – Deva. (…) Cei de la Romsilva au reușit sau vor reuși până în martie să elibereze terenul. Deci, se va intra și pe acea bucată”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Lucrările sunt realizate de asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o.
Valoarea contractului este de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin PNRR. Pe acest tronson vor fi realizate și două tuneluri pentru urși. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.