Șoferii sunt sfătuiți să circule cu grijă pe autostrada A1, în aceste zile. Asta pentru că, în județele Timiș și Arad, Direcția Regională de Drumuri și Poduri realizează mai multe lucrări.
Concret, muncitorii pot fi văzuți între km 503+700 – km 511+700, între localitățile Giarmata – Orțișoara, unde se execută marcaje rutiere. Circulația rutieră se desfășoară doar pe banda 2 până în jurul orei 18.00, miercuri.
Totodată, la km 556+600, Pecica, sensul spre Nădlac, se lucrează la parapetele marginali. Este restricționată banda urgență până la ora 16.00, miercuri.
De asemenea, la km 506+436 Giarmata, sensul spre Arad, se lucrează la rosturile de dilatație. Se circulă doar pe banda a doua până în data de 21 octombrie, ora 18.00.