Lucrări Aquatim: se cuplează conducte în două zone din Timișoara

Lucrări Aquatim: se cuplează conducte în două zone din Timișoara

- in Locale, Social, Stiri, Utile
0

Aquatim anunță că, luni, 18 septembrie, între orele 8-19, se va executa o cuplare de conductă la intersecția străzilor Demetriade cu Divizia 9 Cavalerie. Vor rămâne fără apă consumatorii de pe străzile Divizia 9 Cavalerie, Olanda, Punctul Termic Olanda. De asemenea, presiunea apei va fi redusă în zona I.I. de la Brad, Lipovei și în careul cuprins între străzile Amurgului-Aradului, Câmpina-Sever Bocu, precum și în zona UMT.

Lucrarea face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”, în cadrul căruia Aquatim extinde și reabilitează rețelele de apă și canalizare pe 92 de străzi din Timișoara.

Tot luni, 18 septembrie, între orele 8-18, se va executa o cuplare de conductă pe str. Bujorilor nr.160. Lucrarea este din fonduri private și până la finalizarea acesteia vor rămâne fără apă locuitorii de pe străzile Bujorilor, Nicorești, Bârsei, Cercului, magazinul Lidl de pe str. Bujorilor. De asemenea, în Chișoda și Giroc, presiunea apei va fi redusă.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată“, spun reprezentanții Aquatim.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *