Limita intervenției instanței în relația contractuală dintre client și avocat

Limita intervenției instanței în relația contractuală dintre client și avocat

- in Sfatul avocatului
0

Atât în vechiul Cod de procedură civilă -art.274 CPC, cât și în actualul cod de procedură civilă – art.451 alin 2 CPC, legiuitorul din punctul meu de vedere în mod nejustificat a legiferat posibilitatea instanței de judecată de a interveni în relația contractuală între client și avocat prin reducerea onorariului avocatului.
În acest fel se poate crea un prejudiciu în dauna justițiabilului care câștigă procesul prin încalcarea principiului statuat în codul civil și anume acela ca, între  părți, convențile legal făcute au putere de lege mai exact înțelegerea între părți reprezintă legea părților.

Prin urmare, consider că acest text de lege care permite intervenția instanței în relatia contractuală dintre client și avocat trebuie transpusă analizei juridice ca o excepție și nu ca o situație curentă, uzuală cum se regăsește astăzi în practica instanțelor de judecată.
De fapt, textul invocat privește caracterul vadit disproporționat al onorariului avocatului în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, însa nu stabilește criterile legale care stau la baza unei astfel de aprecieri, lăsând loc subiectivismului instanței…
Astfel, eu consider că un astfel de text este neconstituțional având un efect foarte periculos în ceea ce privește înfăptuirea actului de justiție, atâta timp cât cel care cade în pretenții, sancționându-se un abuz de drept al acestuia obține o clemență din partea instanței cu privire la plata cheltuielilor de judecată, fapt ce îl poate determina la nesocotirea legii în continuare.
www.alinsocolavocat.wordpress.com