Liderul consilierilor județeni PSD, Alexandru Iovescu: Două proiecte de ridicare a unor adăposturi pentru câini au fost blocate de Alin Nica

Liderul consilierilor județeni PSD, Alexandru Iovescu: Două proiecte de ridicare a unor adăposturi pentru câini au fost blocate de Alin Nica

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
1

Liderul consilierilor județeni PSD, Alexandru Iovescu spune că două proiecte de ridicare a unor adăposturi pentru câini au fost blocate de conducerea CJ Timiș. Este vorba despre proiectul privind formarea un ADI și de proiectul pe bugetul participativ. De asemenea, Iovescu afirmă că oricum un adăpost modern se va construi cu o finanțare GAL Timișul de Centru.

Intervenția liderului consilierilor județeni PSD, Alexandru Iovescu vine în urma scandalului izbucnit la Danyflor.

Polemica și revolta autorităților din jurul condițiilor în care stau câinii comunitari din Timișoara mă surprinde puțin. Am urmărit-o în aceste zile și am văzut și reacțiile celor responsabili de situație. Două proiecte de ridicare a unor adăposturi pentru cei mai buni prieteni ai omului au fost blocate de Consiliul Județean Timiș și conducerea lui, în frunte cu Alin Nica. Proiectul pe care l-am propus, de formare a unui ADI care să aibă în vedere și ridicarea unui adăpost, dar și proiectul pe bugetul participativ care prevede același lucru și care este lăsat să facă pui prin sertarele instituției. Așa că, stimați aleși, nu mai fiți revoltați de ochii lumii, v-am dat rezolvarea în mână și ați făcut-o hârtie de aruncat la gunoi! Cert e că nu am renunțat la programul de construire a unui adăpost modern pentru câinii fără stăpân, doar a fost puțin întârziat de lipsa de asumare și responsabilitate a celor care acum conduc CJ Timiș. Avem alocată suma de 200 de mii de euro pe strategia Grupului de Acțiune Locală Timișul de Centru 2023-2027 pentru finanțarea unei asociații județene de protecție a animalelor, care prevede inclusiv construirea unui adăpost. Proiectul este unul relativ la început de drum, dar cu siguranță vom avea rezultate în curând pentru că sunt implicate ONG-uri din domeniu, veterinari și reprezentanți ai UAT-urilor care vor să pună osul, nu doar să latre la gard!“, spune Alexandru Iovescu.

1 Comment

  1. mai bine zis ALEXANDRU SECURESCU ….. pui de comunist. CE mai face BABACU … mai traieste?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *