Licitația pentru proiectarea și reabilitarea pasajului Slavici-Polonă, din zona Freidorf, este finalizată. În total, Primăria Timișoara a primit trei oferte, care sunt în prezent analizate de comisia de specialitate.
„Trei oferte pentru noul pasaj la fosta Fabrică de zahăr, din Freidorf. Am încheiat licitația și acum urmează să alegem firma care se va ocupa de proiectul tehnic și lucrările de execuție. Actualul pasaj fiind foarte degradat îl vom demola și vom ridica de la zero un nou pasaj format din trei poduri, cu doi kilometri de șosea, cu piste pentru bicicliști și trotuare sigure”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Lucrările prevăd reabilitarea trotuarelor și a pistelor de biciclete. Proiectul este gândit în așa fel încât să permită montarea liniilor de tramvai și include, de asemenea, lucrări de modernizare a rețelelor de utilități, precum iluminatul public, gazul, apa și canalizarea, dar și amenajarea unor spații verzi noi.
Valoarea contractului este estimată la 70,4 milioane de lei, fără TVA, iar perioada de execuție este de 18 luni. Ofertele avute în analiză au fost depuse de Porr Construct, ca ofertant unic și două asocieri: Tehnodomus S.R.L. (Leader), Intercad Proiect, Mari-Vila Com, Abed Nego Com și Freyrom (Leader), Procons Group, Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L., Integrated Road Solutions SRL.