Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea inițiată de deputatul de Timiș, Cosmin Șandru cu privire la obligativitatea amplasării unor indicatoare de atenționare a riscului ca dispozitivele mobile să se conecteze automat la rețelele de servicii de telefonie și internet din statele vecine.
“Legea a fost gândită cu scopul de a preveni și minimiza pe cât posibil costurile suplimentare nedorite pe care le percep utilizatorii atunci când dispozitivele mobile se conectează la o rețea dintr-un stat vecin, chiar dacă aceștia nu au trecut granița. Informarea corectă este cea mai bună metodă prin care putem reduce costurile accidentale atunci când plecăm la drum. Județul Timiș este unul dintre județele cele mai afectate de acest fenomen, având graniță cu un stat non-UE. De acum înainte, în localitățile de graniță vom beneficia de o atenționare suplimentară. Trebuie doar să fim atenți la drum! Le mulțumesc încă o dată, tuturor colegilor pentru susținerea proiectului!“, spune Cosmin Șandru.