Dacă tot a aflat că birourile din primărie sunt cam goale în timpul programului, edilului Timişoarei, Nicolae Robu i-a venit o idee pentru a vedea cine, unde şi pentru cât timp lipseşte. În cinci minute toţi angajaţii primăriei trebuiesă fie în Sala de Consiliu.
„Sunt anumite probleme. Am fost sesizat de persoane care au avut treabă într-un loc sau altul că sunt cam goale birourile. Nu sunt goale, luaţi-o ca pe un semnal de alarmă, dar anumite persoane nu sunt în birou şi nu prea se ştie ce fac şi unde sunt. Şi atunci am făcut o convocare inopinată. Am anunţat că peste cinci minute tot personalul în sală şi prezenţa la intrare”, a spus, marţi, primarul Nicolae Robu.
Câţiva funcţionari au lipsit de la prima întâlnire şi au primit avertisment. Dacă funcţionarii vor lipsi în continuare de la întâlnirile inopinate vor fi sanţionaţi.
„A fost un prim avertisment. Şi voi face lucrul acesta de mai multe ori. Au fost oameni care au lipsit, au avertisment şi dacă se mai întâmplă să nu fie prezenţi la astfel de întâlniri fără a fie notaţi unde au plecat, în ce scop au plecat şi pentru cât timp au plecat, vor fi sancţionaţi. Se merge la comisia de disciplină şi conform Codului Muncii, că nu putem proceda discreţionar, se vor aplica sancţiunile de rigoare. Eu sper să se schimbe legislaţia astfel încât să mai poţi să şi diferenţiezi salariile, în funcţie de prestaţia oamenilor, de volumul de muncă, de calitatea muncii”, a mai spus primarul Nicolae Robu.