Klaus Iohannis nu mai vrea Guvern tehnocrat, ci unul politic și…inteligent

Klaus Iohannis nu mai vrea Guvern tehnocrat, ci unul politic și…inteligent

- in Actualitate, Slider
0
iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, nu se răzgândește. Astăzi, la Timișoara a precizat din nou că nu mai dorește un Guvern tehnocrat, iar după alegerile parlamentare va desemna unul politic.

În esență, un Guvern trebuie să fie politic. Însă, în anumite situații foarte speciale, este bine să existe un Guvern tehnocrat, pentru o perioadă întotdeauna limitată în timp. Perioada 2016 – 2020 este o perioadă limitată de mandatul politic și are nevoie de un guvern politic“, a declarat Klaus Iohannis, la Timișoara, astăzi, după ce a vizitat centrul Oncogen.

Președintele României a mai ținut să precizeze că este nevoie și de un Guvern inteligent, care să înțeleagă că “țara nu poate fi tăiată în felii mici și fiecare felie este administrată de un minister. Trebuie să înțelegem că sunt probleme care se administrează în comun. Sunt probleme de multe ori birocratice care trebuie eliminate în zona între ministere sau între mai multe entități. Despre asta vorbim când spunem că vrem să eliminăm birocrația, simplificăm proceduri“.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *