Klaus Iohannis, la Timisoara: “Meseria de taximetrist nu este o alternativa serioasa pentru un absolvent”

Klaus Iohannis, la Timisoara: “Meseria de taximetrist nu este o alternativa serioasa pentru un absolvent”

Președintele României s-a aflat vineri, 17 mai, la Timișoara, Colegiul Național “C. D. Loga”, Universitatea de Vest sau Universitatea Politehnica fiind doar câteva dintre instituțiile cărora a ales să le treacă pragul. De altfel, Klaus Iohannis este foarte interesat despre acest domeniu al educației, motiv pentru care, la începutul mandatului său, a lansat proiectul “România educată”.

Vineri seară, în timpul evenimentului de lansare a noii săi cărți, “EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, la Universitatea Politehnica din Timișoara, Klaus Iohannis a vorbit despre minusurile din învățământul din România. “Trebuie să avem o ofertă performantă, dar în același timp flexibilă. Trebuie să dăm șansa și părintelui să se implice, trebuie să dăm predictibilitate sistemului. În momentul în care părintele își trimite copilul la școală, să știe ce șanse are până la absolvire și care sunt căile pe care poate să meargă, iar tânărul student trebuie să știe foarte exact care sunt variantele de carieră, să-și aleagă o carieră, nu doar o chestiune punctuală. Unde mă angajez mâine și dacă nu găsesc poate mă fac taximetrist. Este o meserie onorabilă, dar nu cred că este o alternativă serioasă pentru un tânăr absolvent al unei universități“, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Iohanni a mai afirmat că sistemul educațional din țara noastră este încremenit în secolul 19 și nu prea dă semne că merge înainte, ci mai mult înapoi. “Dacă vrem să existe și România de mâine, trebuie să o transformăm într-o țară educată, altfel nu avem nicio șansă. Suntem obligați să le dăm copiilor metodele necesare pentru a face față într-o lume în care competitivitatea devine din ce în ce mai importantă”, a adăugat președintele României.