Răsturnare de situație în cazul “jupânilor” de la Universitatea Politehnica Timișoara ce ocupă abuziv funcții de conducere deși au împlinit vârsta legală de pensionare. Doi prorectori și doi decani sunt menținuți pe funcții abuziv de rectorul Viorel Șerban, deși trebuiau să fie demult în pensie. Rectorul UPT la rândul său va împlini 65 de ani în timpul mandatului. Deși conducerea UPT a pierdut procesul maraton intentat de sindicaliștii din Politehnică și urma să fie executată silit dacă nu intră în legalitate, decizia este tergiversată. Conducerea UPT a făcut apel și executarea silită a fost suspendată joi, 4 iulie de Curtea de Apel Timișoara, până la judecarea apelului. Liderii sindicaliștilor din Politehnica Timișoara au luat foc după aflarea sentinței și amenință chiar cu mișcări de stradă. Dacă legea nu va fi respectată.
“Îmi face greață. Eu susțin independența justiției și le-am luat apărarea crezând că toți cei din justiție apără dreptatea și nu țin cont de prietenii, de cumetrii și vor participa la normalizarea României. După buna impresie făcută de sentința dată de cele trei judecătoare, când ni s-a dat dreptate, a venit această ordonanță președințială a doamnei Lucașciuc și a domnului Popescu. Nu știu sincer când au avut timp să parcurgă într-o zi – două tot dosarul acela și să dea ordonanța președințială de suspendare provizorie pe motive ce nu au legătură cu fondul . Nu încurca cu nimic școala. În 2011 s-au pensionat peste 40 de oameni și nu a murit Politehnica, mereu cei ce au deținut funcții de conducere și-au predat mandatul la împlinirea vârstei de pensionare. Au venit alții s-au făcut alegeri, ei acum când au venit acești oameni cărora le-ați dat o denumire perfectă de jupâni pe tarlalele cu sclavi, sclavii fiind noi proștii care încă mai credem în justiție”, ne-a declarat profesorul Ilare Bordeașu, vicepreședintele național Alma Mater și președinte de onoare la SLUPT.
După aproape 2 ani de amânări SLUPT a castigat procesul maraton intentat conducerii Universității Politehnica din Timișoara. Sindicaliștii au dat în judecată conducerea instituția de învățământ superior după ce doi decani: Nicolae Vaszilcsin (Chimie) și Inocențiu Maniu (Mecanică), dar și prorectorul Corneliu Davidescu au rămas pe funcții de conducere deși au depășit de multă vreme vârsta de 65 de ani. Un articol din Carta UPT, în strictă concordanță cu Legea Educației nr.1 din 2011, revizuită și adăugită, interzice clar acest lucru. De decizia Tribunalului Timiș sunt afectați și alți 22 de profesori universitari care au primit păstrarea calității de titular după împlinirea vârstei de 65 de ani, pe perioadă nedeterminată.
“Cei care aveau funcții de conducere și au 65 de ani trebuia să le înceteze mandatul că de asta avem o Cartă. O mai avem sau nu o mai avem? Justiția, cei ce au judecat apelul și cei de la ordonanța președințială ne spun că suntem niște tâmpiți noi ăștia care credem că are valoare legea și Carta pentru toți suntem niște tâmpiți. Nu domnule, legea este așa cum vrea judecătorul, și dacă vrea nu o aplică. Se găsesc judecători care să îi apere mai ales dacă au neamuri, pile printre europarlamentari, primari, senatori, deputați. Restul care nu au decât să devină sclavi sau să se omoare. Nu au pic de rușine că își bat joc și terfelesc legile. Lor nu le este jenă că terfelesc munca celor trei judecătoare care au dat acea sentință așteptată de toată universitatea. Toți oamenii cinstiți din Politehnică au văzut acea sentință ca un act făcut de niște judecători pentru ca universitatea să revină la normal. Iar acum am impresia că vor anula sentința la apel pentru că au creeat precedente. Își bat joc de munca celor trei judecătoare și de noi oamenii cinstiți din Politehnica. Acești judecători și-au bătut joc de haina de dascăl”, declară profesorul Ilare Bordeașu.
Președintele SLUPT, Corneliu Podoleanu a transmis un mesaj dur imediat după aflarea sentinței Curții de Apel Timișoara.
“Azi a avut loc la Curtea de Apel Timișoara judecarea solicitării UPT de suspendare a executării silite a sentintei – executorie de drept, în dosarul 9577/30/2017 – – actiunea la Curtea de Apel dosar nr. 2413/30/2019 – a fost admisa cererea UPT de suspendare a executării sentinței până la judecarea apelului care probabil va avea loc prin februarie poate martie 2020, după ce se termină mandatele celor în cauză.
Asta este – a functionat actiune admisa – din partea UPT(relatii cumetriale din toata sfera politica), din punctul meu de vedere procesul este incheiat – au castigat, cei drept o etapa. Concluzie – Codul muncii trebuie respectat doar in mediul privat, in mediul bugetar este interpretabil – in functie de cei care sunt la putere. Apelul pe fond cand va fi, o sa fie o frectie la piciorul de lemn al statului de drept din Romania, o etapa de incordare a nervilor inutila – rezultatul il stim cu totii -nimic nu s-a schimbat in Romania dupa ’89, doar JUPANII au dreptul – SULIMEA(adica noi restul) NU, la 65 de ani te arunca ca pe o masea stricata, cu o pensie de mizerie, cum de ii mai tine pamantul, dar uite asa ii prostesc pe cei tineri sa iasa in strada – sa protesteze pentru apararea independentei Justitiei, care interdependență? Cei tineri nici nu stiu in ce tara traim!
Pacat, eu inca mai sper ca se mai poate schimba ceva. Nu dispărea INSTITUTIA UPT, dacă se punea în executare sentința EXECUTORIE DE DREPT, plecau în pensie cei vizati și atât – SA NU UITAM CA NIMENI NU ESTE DE NEÂNLOCUIT!
Au intrat toti cei vizati (…. oameni din vremuri de mult apuse..cu varsta peste 65 de ani si in functii de conducere in intregul sistem public, descentralizate, ministere etc)din sistemul bugetar in fibrilatie, statul de drepti se misca!
Oare ce ne mai rezerva viitorul?
Daca trebuie -iesim si in strada pentru apararea principiilor de drept, respectarea Codului Muncii, Autonomiei Universitare CARTA UNIVERSITARA si alte deziderate sociale care tin de viata de zi cu zi a lucratorului roman, atat din sistemul public cat si din privat.
Cu pretuire pentru cei curajosi”, a fost mesajul transmis de președintele SLUPT, Corneliu Podoleanu după aflarea sentinței.