Joe Biden, cel mai în vârstă preşedinte american în funcţie, a confirmat vineri că intenţionează să-şi anunţe candidatura pentru al doilea mandat la prezidenţialele din 2024.
“Intenţia mea este… a fost de la început să candidez“, a spus vineri democratul de 80 de ani în cursul unui interviu pentru ABC News vineri, scrie Hotnews.
Soţia sa, Jill Biden, a declarat pentru Associated Press vineri mai devreme că tot ce a mai rămas este ca el să decidă când şi unde să facă anunţul intrării în campanie. Întrebat despre acest interviu, Joe Biden a răspuns cu o glumă fără să confirme ori să infirme.
Cu toate acestea, el a precizat că nu se grăbeşte.
“Sunt, pe termen scurt, prea multe alte lucruri pe care trebuie să le terminăm înainte de a începe campania“, a spus el despre reformele întreprinse de administraţia sa.
Joe Biden ar urma să încheie al doilea mandat la vârsta de 86 de ani, dacă ar fi ales președinte al SUA.
Un examen medical efectuat săptămâna trecută a concluzionat că este “viguros” şi “apt” să-şi îndeplinească îndatoririle.
Sursa: Hotnews.ro