Jean-Pierre Sauvage, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2016, va susține o prelegere la UVT. Profesorul va primi și titlul de Doctor Honoris Causa al universității.
Jean-Pierre Sauvage este membru al Academiei Franceze de Științe și profesor la prestigioasa Universitate din Strasbourg. A fost distins în 2016 cu Premiul Nobel pentru Chimie, alături de J. Fraser Stoddart și Bernard L. Feringa, pentru contribuția lor remarcabilă în dezvoltarea mașinilor moleculare si deschiderea unor noi orizonturi în nanotehnologie.
Festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa și prelegerea publică susținută de Jean-Pierre Sauvage vor avea loc în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara joi, 18 mai, începând cu ora 10:00.
Cei care doresc să participe la eveniment sunt rugați să se înregistreze în prealabil completând acest formular de înscriere. Locurile sunt limitate.
Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023. Evenimentul este susținut de partenerii CTP, Linde, Mewi.