Jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara, însoţiţi de câini de serviciu, au desfăşurat, miercuri, activităţi cu caracter preventiv-educativ în rândul elevilor din învăţământul preuniversitar. La întâlnirile cu jandarmii, ce au avut loc în şcoli şi grădiniţe din municipiul Timişoara, au participat peste 500 de elevi şi preşcolari, alături de cadre didactice.
O mare atracţie pentru cei mici au reprezentat-o demonstraţiile a doi câini de serviciu, Olota şi Oma, care, prin exerciţii demonstrative de dresură şi disciplină, şi-au prezentat calităţile şi abilităţile dobândite. Copiii au adresat jandarmilor prezenţi întrebări despre misiunile şi activităţile pe care le desfăşoară şi despre aportul câinilor de serviciu în aceste misiuni.
“Activităţile desfăşurate de jandarmii timişoreni în instituţiile de învăţământ preuniversitar, sunt planificate să aibă loc, în cursul acestei săptămâni, în cadrul Programului „Şcoala altfel””, a explicat lt.col. Finata Emilia Margareta, ofițer Informare, relatii publice și cu publicul Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timișoara.
Gh. M.