Jandarmii din Timişoara – în mijlocul cetăţenilor pe timpul sărbătorilor de Paşte

Jandarmii din Timişoara – în mijlocul cetăţenilor pe timpul sărbătorilor de Paşte

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

În baza planului de măsuri pentru creşterea siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, în perioada 28 aprilie – 03 mai, peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara vor acţiona pe raza judeţelelor Timiş, Caraş – Severin şi Hunedoara, în scopul menţinerii unui climat propice de ordine şi siguranţă publică.

Concomitent cu asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în perioada 28 aprilie – 03 mai a.c., jandarmii vor acţiona pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la toate manifestările culturale, sportive, promoţionale care se vor desfăşura în zona de responsabilitate teritorială a grupării.

Cele mai importante misiuni: între 28 aprilie şi 7 mai, jandarmii Grupării Mobile din Timișoara vor fi prezenţi în staţiunea Băile Herculane pentru asigurarea măsurilor de ordine la Simpozionul Internaţional de Yoga cu tema “Comuniunea spirituală profundă cu sufletul neamului românesc”, activitate organizată de Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut; în perioada 1 – 2 mai la sărbătorirea Zilelor municipiului Deva, activităţi culturale care implică participarea unui număr mare de participanţi; în această perioadă vor fi organizate şi desfăşurate acţiuni punctuale pe linia combaterii comerţului ilicit cu produse accizabile, de contrabandă sau mărfuri contrafăcute.

În zonele de competenţă, echipajele Jandarmeriei vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi luarea măsurilor legale, dacă situaţia o va impune.

Totodată, în noaptea de 30 aprilie/01 mai a.c., peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara vor patrula  în zona a peste 20 de lăcaşe de cult din Timişoara, Ghiroda, precum şi la Mânăstirea Şag Timişeni, în scopul desfăşurării în condiţii de siguranţă a ceremoniilor religioase ocazionate de sărbătoarea Învierii Domnului.

Pentru siguranţa cetăţenilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor în timpul în timpul sărbătorilor pascale, Jandarmeria recomandă următoarele:

– să nu poarte bunuri de valoare la vedere;
– să acorde o  atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete).
– să acorde o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate;
– să adopte un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială;
– să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

“Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul echipajelor de jandarmi sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă de ordine publică, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte”, a explicat plutonier major Nicolae Bocâncă, PR Gruparea de Jandarmi Timişoara.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *