ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, îndeamnă la rugăciune, ca reacţie la atentatele teroriste

ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, îndeamnă la rugăciune, ca reacţie la atentatele teroriste

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0

ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, îndeamnă la rugăciune, ca reacţie la violenţele şi atentatele teroriste din ultima vreme din Europa, soldate cu sute de morţi.

Profund îngrijorați de frământările, de tensiunile și mai ales de atentatele care au avut loc,  în ultimile luni, în unele țări din Europa, soldate cu pierderea a sute de vieți omenești, dar și de starea generală de instabilitate, îndemnăm părintește pe toți preoții, ieromonahii, monahii și credincioșii Eparhiei Timișoarei ca, duminică, 17 iulie, după Sfânta Liturghie, să înalțe rugăciuni de înmulțire a dragostei către Atotmilostivul Dumnezeu, de la care nădăjduim să primim ajutor și pace, liniște și mângâiere, atât de necesare sufletului nostru și întregii omeniri, în aceste momente grele, prin care trecem cu toții.

Având nădejdea că, de la Tatăl ceresc se pogoară peste noi “toată darea cea bună și tot darul desăvârșit”, înălțăm acum smerită rugăciune: Doamne, Dumnezeul nostru caută dintru înălțime ca un bun, asupra inimilor noastre, a robilor Tăi, care sunt lipsite de dragoste și de unire și împresurate de spinii urii și ai altor păcate. Harul Preasfântului Tău Duh, coborând peste dânsele, să le roureze în chip bogat, ca să aducă roade bune și, din dragostea cea către Tine, să sporească în fapte bune și să viețuiască în dragoste și în unire; cu sârguință Te rugăm, ca pe un Dătător de bine, și Dumnezeu al nostru, degrab ne auzi și, cu iubire de oameni, ne miluiește” (Liturghier, Ed. 2012, p.462).

Bunul Dumnezeu să ne binecuvinteze, să înmulțească pacea pe pământ, să odihnească sufletul celor care au pierit în cumplitele atentate din ultimele luni, să dăruiască sănătate celor răniți din spitale, să  mângâie familiile îndurerate și să reverse peste noi Harul și darurile Sale cele bogate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *