Investiții uriașe în repararea căilor ferate din vestul țării

Investiții uriașe în repararea căilor ferate din vestul țării

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

CFR Infrastructură are în desfășurare, în acest moment, lucrări de reparații la căile ferate în valoare de aproape cinci milioane de euro în zona de vest a țării.

Sucursala Regională CF Timișoara are în derulare la ora actuală lucrări de întreținere și reparații pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație între stațiile Crivadia – Merișor – Bănița, pe linii directe din stațiile Bretea Streiului, Crivadia, Pui, Valea Cernei, Timișoara Nord, Timișoara Est, Curtici și lucrări de reparații capitale la podul CF, de la km 72+866, situat între stațiile Bănița – Petroșani”, a informat instituția.

În ceea ce privește stațiile Timișoara Nord și Timișoara Est, se intervine cu scopul înlocuirii traverselor de lemn necorespunzătoare cu traverse de lemn noi impregnate, respectiv cu traverse de beton noi cu prindere elastică pe curbele după aparatele de cale. De asemenea, se realizează lucrări de buraj mecanizat.

Scopul lucrărilor de întreținere/reparații: creșterea vitezei, a gradului de confort și a siguranței feroviare/rutiere; creșterea capacității de exploatare; ridicarea restricțiilor de viteză; evitarea introducerii de restricții de viteză, prin aducerea liniilor în parametrii proiectați”, a transmis CFR Infrastructură.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *