Rectorul Universității Politehnica din Timișoara,Viorel Şerban, i-a înmânat diploma de Membru Emerit, al Fundaţiei Politehnica Timişoara, inventatorului corneei artificiale, Tudor V. Chirilă.
„E un momnet de natură sufletească. Meritele profesorului Chirilă trebuie cunoscute, pentru tot ce a făcut în domeniul ştiinţei. În 2015, UPT îi va conferi titlul de Doctor Honoris Causa. E o situaţie fericită să ne putem bucura şi noi”, a spus rectorul UPT, Viorel Şerban.
Tudor V. Chirilă s-a născut la Chișineu-Criș, în Ardeal. Pregătirea profesională a început la Politehnica Timișoara unde a urmat cursurile Facultății de Chimie Industrială, secția Macromolecule. În 1975 se înscrie la doctorat tot la Politehnică. Studiiile de specialitate au reprezentat nu doar fundamentul cercetărilor revoluționare pe care avea să le dezvolte, dar și oportunitatea de a părăsi țara și regimul comunist. Astfel printr-un concurs de împrejurări atent valorificate, Traian Chirilă și familia sa reușesc să obțină azil politic în Australia.
În țara de la antipozi atenția cercetătorului se îndreaptă spre domeniul biomaterialelor oftalmice, adică, a unor materiale sintetice care pot fi implantate şi acceptate de corpul uman, pentru a trata boli incurabile ale ochiului. „Au fost ani grei de muncă și Astăzi, interesele de cercetare ale profesorului vizează subiecte diverse, precum domeniul celulelor stem sau aspecte ale chimiei polimerilor”, a explicat, Nicolae Vasilcin, în Laudatio.