„Într-o zi” este un spectacol despre confuzie și căutări, despre visuri îndeplinite și nu prea. Despre dorințe și absența lor. Un spectacol care îmbină date autobiografice cu autoficțiune, fotografii și texte preluate din alte surse.
“La limita dintre stand-up și monodramă, între conferință și reuniune amicală, performerul folosește cadrul pentru a spune, cu umor și autoironie, povești despre experiența de migrant, despre relații umane, despre experiența sa ca autor de spectacole. „Totul este adevărat pentru că totul este în capul meu”, spune perfomerul în one man show-ul acesta în care se joacă, la fel ca în alte spectacole ale sale, cu limita între biografic și ficțiune. Spectacolul a fost creat și reprezentat în iulie la Hearth/Casa Kerim“, se arată într-un comunicat de presă.
Spectacolul “Într-o zi” este realizat de regizorul Robert Bălan, cu muzica lui Jean Lorin Sterian și suportul tehnica a lui Petre Fall, iar producător fiind Asociația Art No More.
Spectacolul are loc joi, 19 septembrie, la Teatrul Basca.
Intrare liberă pe bază de rezervare aici: https://www.tickettailor.com/events/artnomore/1373474