Primăria Timișoara cumpără cu peste un milion de euro, bani europeni, 100 de insule ecologice digitalizate. Primele 50 vor fi livrate în orașul de pe Bega până la sfârșitul lunii octombrie.
Prin investiția primăriei, timișorenii care reciclează mai mult și produc mai puțin gunoi vor avea factura mai mică la finalul lunii. Fiecare insulă de colectare va fi digitalizată, va avea acces restricționat prin cartelă și va aduna date despre nivelul de colectare al deșeurilor. Astfel, sistemul pe bază de cartelă permite plata pentru cantitatea de deșeuri generată și reciclată.
Cele 100 de insule deservesc aproape 9.000 de apartamente și sunt împărțite în cinci fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic/metal și hârtie/carton. Accesul la insule va putea fi realizat pe bază de cartelă sau printr-o aplicație mobilă. Primăria Timișoara și RETIM au început să împartă către utilizatori cartelele de acces, iar aplicația este disponibilă la adresa myara.ro.
„Odată amplasate de către municipalitate, insulele ecologice vor fi operaționalizate de către RETIM și ADID Timiș. În noul sistem au fost incluse cele mai dens populate zone din Timișoara, iar cetățenii pot verifica AICI dacă blocul lor se află pe listă”, a informat Primăria Timișoara.
Valoarea celor 100 de insule ecologice se ridică la 4,9 milioane de lei, fără TVA, iar fondurile au fost atrase de Primăria Timișoara prin PNRR. Procedura de achiziție a insulelor a fost derulată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.