Inițiativa Timișoara: Scrisoare deschisă președintelui României Klaus Iohannis

Inițiativa Timișoara: Scrisoare deschisă președintelui României Klaus Iohannis

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Mai multe ONG-uri în frunte cu Inițiativa Timișoara au trimis o scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis prin care cer solicită organizarea unui referendum pe tema justiției, chiar în data de 26 mai, cu prilejul alegerilor europarlamentare.

Iată ce mai transmit ONG-urile, cu privire la formularea uneia sau mai multor întrebări la referendum:

“Solicităm, din nou, Președintelui României: 1) Emiterea unui decret de organizare a unui referendum național privind continuarea luptei împotriva corupției și a asigurării integrității funcției publice în data de 26 mai 2019; 2) Organizarea de consultări cu organizații ale societății civile și asociații profesionale ale procurorilor și judecătorilor pentru a asculta opinii privind formularea uneia sau mai multor întrebări care să apară pe buletinul de vot la referendum. De asemenea, transmitem Președintelui României câteva sugestii privind formularea uneia sau mai multor întrebări la care românii să răspundă în cadrul referendumului solicitat: Sunteți de acord cu înăsprirea legislației penale pentru infracțiunile de corupție și de serviciu? Sunteți de acord ca cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să nu poată fi aleși în organele administrației publice locale și centrale până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării? Sunteți de acord ca legile justiției și politica penală a României să fie făcute exclusiv în Parlament, după consultarea și în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția, GRECO și Comisiei Europene prin rapoartele privind Mecanismul de cooperare și verificare? Rugăm cetățenii și ONG-urile interesate să propună idei alternative sau să participe la dezbaterea publică pentru îmbunatățirea sau modificarea acestor întrebări. Cetățenii care doresc să își exprime sprijinul pentru organizarea referendumului pot semna petiția inițiată de Reset: http://bit.ly/PetitieReferendumJustitie”, transmit cei de la Inițiativa Timișoara în scrisoare.