Inginer Stan Vidrighin – 100 de ani de la alegerea sa ca primar al Timişoarei

Inginer Stan Vidrighin – 100 de ani de la alegerea sa ca primar al Timişoarei

- in Locale, Social, Stiri
0

Stan Vidrighin s-a născut la 28 ianuarie 1876, la Răşinari, Sibiu. Era al treilea băiat din familia lui Ioan și Soră Vidrighin (născută Oancea). Mai avea doi fraţi mai mari şi, după el, i-au mai urmat alţii doi, familia având în total cinci copii, toţi băieţi. Moașă i-a fost Stana Oancea (bunica din partea mamei). Conform tradiției, nou-născutul urma să bunicului din partea mamei, Stan. În 2 februarie 1876, va fi botezat în biserică, nași fiindu-i Ana și Vasile Bloțiu, cei care îi cununaseră pe părinți, la 18 octombrie 1870. Procesiunea a fost oficiată de preotul Sava Popovici Barcianu, în vârstă de 62 de ani.

Cine a fost Sava Popovici Barcianu, preotul care l-a botezat pe Stan Vidrighin?
Sava Popovici Barcianu (1814-1879) este una dintre personalităţile de marcă ale Transilvaniei secolului XIX. A fost delegat la Marea Adunare Națională de la Blaj, din mai 1848, fiind ales membru în Comitetul Național Permanent și membru în delegația care îl va însoți pe Andrei Șaguna la Viena, în noiembrie 1848. Va deveni principalul om de încredere și prieten al Mitropolitului Șaguna.

Barcianu a făcut traduceri, cuprinse într-o „Culegere de istorisiri morale” (2 volume, Sibiu, 1846-1848) și un „Epistolar” (Sibiu, 1847). Odată cu deschiderea, în 1850, a tipografiei arhidiecezane la Sibiu, şi-a intensificat activitatea de literat. „Abecedarul” său din 1851 va fi folosit în toate școlile din Ardeal, timp de zece ani, până la apariția, în 1861, a Abecedarului lui Zaharia Boiu. Opera sa mai cuprinde: „Curs de aritmetică”, „Historia biblicească, cu întrebări și răspunsuri” (manual pentru clasa I primară), „Gramatica românească pentru școlile poporale”, „Gramatica germană”, „Carte de conversațiune și Vocabulariu german și român prescurt lucrat pentru germani și români”, „Abecedar nemțesc pentru școalele poporale”, „Vocabulariu român-nemțiescu”. A fost și predicator, zugrav și pictor de icoane. În 1856, la cererea Comandantului militar austriac, cu sediul la Sibiu, Andrei Șaguna l-a propus ca duhovnic militar. După războiul ruso-turc, din anii 1853-1856, la care a participat ca duhovnic, a fost decorat cu „Crucea de aur pentru merite”. Academia Română l-a ales, în 1869, membru corespondent. A murit la 24 martie 1879, la 65 de ani. La ceremonia funerară au slujit 14 preoți, printre care însuși mitropolitul Miron Romanul. Panegiricul a fost rostit în biserică de parohul Emilian Cioran (bunicul lui Emil Cioran), iar la mormânt, de învățătorul Iosif Goga (tatăl lui Octavian Goga).

Student la politehnică, pasionat de literatură
Stan Vidrighin a absolvit clasele de gimnaziu la „Liceul unguresc” din Sibiu, în anul 1896. Apoi, a studiat patru ani la Institutul politehnic din capitala Ungariei (1896-1900). Maghiara o învăţase la Sibiu. Își va căuta, la Pesta, prieteni printre studenții români, care nu erau puțini. Locul cel mai bun de a-i găsi era Societatea „Petru Maior” a studenților români din capitala Ungariei. Înființată la 20 februarie 1862, sub numele de „Societatea de lectură a junimii române” din Pesta, noua organizație avea ca scop declarat păstrarea interesului și deprinderilor pentru cultura română, „prin prelucrarea diferitelor opuri originale, imitațiuni, traduceri și declamări, escluzând dezbaterile politice”.
În toamna lui 1862, președinte a fost ales Iosif Vulcan, în vârstă de 21 de ani. Din acest an și până după semnarea Dualismului austro-ungar, din 1867, nu sunt informaţii despre Societate. În 1868, ea avea numele Societatea „Petru Maior”. Președinte era Alexandru Roman (profesor de limba română de la Universitatea din Pesta), iar vice-președinte, Iosif Vulcan.
În anul 1869, întâlnirile se țineau în cafeneaua Schöja din Uriutza, într-o cameră strâmtă, dar din 1871, Societatea își închiriază un local propriu. Printre președinții și membrii mai cunoscuți ai acestei perioade sunt Iosif Vulcan, Victor Babeș, Enea Hodoș, Corneliu Diaconovich, Amos Frâncu, Valeriu Braniște, Virgil Onițiu, Elie Miron Cristea, Iuliu Maniu, Ilarie Chendi.

Prezența lui Stan Vidrighin într-un mediu frecventat, cu predilecţie, de studenți de la facultățile umaniste este importantă şi formatoare pentru tânăr. În al doilea său an de facultate (1897/1898), Vidrighin apare ca membru în comisia literară, compusă dintr-un președinte și cinci membri, care s-a întrunit în 11 ședințe, între 15 noiembrie 1897 și 18 aprilie 1898. Ilarie Chendi, critic literar şi scriitor, a fost președintele comisiei între 1895-1898. La începutul anului 1898, Ilarie Chendi a predat ștafeta sibianului Victor Păcală (n. 12 decembrie 1874 – m. 1955). Absolvent de gimnaziu la Sighișoara și de Institut Teologic-Pedagogic la Sibiu, Păcală era pe atunci student la istorie în capitala Ungariei. Cosmin-Crăciun Cruciat, sibian şi el, contemporanul nostru şi remarcabil biograf al lui Stan Vidrighin, presupune că între Păcală şi Vidrighin a avut loc o frumoasă prietenie, cu consecinţe culturale. Scrie domnule Cruciat: „Deși informații sigure nu avem, ne putem imagina cum Stan Vidrighin, prin felul său de a fi și prin poveștile despre mândrul Rășinari, satul său natal, a sădit în mintea și în inima tânărului etnolog sâmburele cunoașterii asprei și fascinantei lumi a oierilor rășinăreni. Roadele se vor vedea după aproape 20 de ani, când marele culegător de folclor nu s-a dovedit cu rășinărenii nici un Păcală, și cu atât mai puțin un Tândală, trudind la realizarea celei mai impresionante și fascinante monografii de sat transilvan, Monografia satului Rășinariu, din anul 1915, premiată de Academia Română în anul 1916.” La patru dintre cele unsprezece ședințe din anul universitar 1897/1898, procesele verbale sunt redactate de Stan Vidrighin. În anii universitari 1898/1899 și 1899/1900, Stan Vidrighin nu a mai fost membru al comisiei literare. La 17 octombrie 1899 este membru în comisia supraveghetoare care a verificat activitatea Societății în anul 1898/1899. După ce a părăsit capitala Ungariei, Stan Vidrighin şi-a încheiat studiile de inginer la Viena.

Inginer cu vocaţie şi şef de şantier intransigent
După un stagiu de doi ani în administraţia oraşului Sopron, a câştigat concursul pentru proiectul de canalizare al oraşului Timişoara, fiind numit inginer la serviciul tehnic al primăriei. Doi ani mai târziu, a devenit inginer-şef al aceluiaşi serviciu, unde, după ce a verificat ofertele anterioare, a demarat pregătirea proiectului general de canalizare a apelor uzate şi meteorice, precum şi cel de alimentare cu apă al oraşului. Pentru realizarea proiectelor, a fost trimis de primărie, pentru a se documenta, la Dresda, Berlin, Hamburg, Köln, Strasbourg, Karlsruhe şi Londra. După întoarcerea în ţară, a întocmit proiectele de alimentare cu apă şi canalizare ale Timişoarei, implicându-se apoi direct în realizarea lor.
Canalizarea modernă a oraşului Timişoara a fost unul din proiectele ambiţioase şi necesare ale urbei aflate în plină dezvoltare, la început de secol XX, şi s-a desfăşurat timp de câţiva ani, în paralel cu lucrările de desfiinţare a fortificaţiilor. Jurnalul de şantier din perioada 1909-1911, aflat în arhiva AQUATIM, prezintă evoluţia lucrărilor, cât şi „dialogul” dintre firma constructoare şi Stan Vidrighin, şeful proiectului şi reprezentant al primăriei. Iată o secvenţă din acest schimb de replici. La 17 ianuarie 1910, antreprenorul scrie: „În mai multe rânduri am avut îndrăzneala de a atrage atenţia onoratei conduceri a construcţiei să binevoiască să dărâme zidul de cetate din faţa teatrului, care intersectează canalul colector principal din partea dreaptă, ca să nu împiedice începerea lucrărilor de terasamente la începutul primăverii. Cum până acum, în ciuda promisiunilor onoratei conduceri a construcţiei, nu a fost începută demolarea, de astă dată cerem în scris demolarea şi raportăm cu respect că vom cere să fim despăgubiţi pentru pierderile provocate de întârzierile datorate nedemolării la timp a zidului. De asemenea, pentru a nu fi împiedicaţi în începerea lucrărilor din cauza lipsei planurilor, cu respect vă rugăm să binevoiţi să stabiliţi cât mai repede colectoarele secundare din Elisabetin şi Cetate şi să faceţi profilurile longitudinale aferente.
Cu această ocazie atragem atenţia onoratei conduceri a construcţiei asupra bisericii piariste de pe strada Emanoil Ungureanu (Városház utca) din Cetate, pe faţada căreia sunt asemenea crăpături, încât surparea acesteia este iminentă şi nu se pot lua măsuri pregătitoare care să prevină dărâmarea cu ocazia lucrărilor de construcţie. Cum în respectiva biserică nu se mai oficiază serviciul divin din motive de siguranţă publică şi, din câte ştim, demolarea bisericii a fost deja hotărâtă, solicităm cu respect onoratei conduceri să propună consiliului municipal demolarea încă înainte de începerea lucrărilor de canalizare. Dacă nu se va dispune demolarea bisericii, vă rugăm să ne scutiţi de construirea canalului din jurul bisericii căci nu ne putem lua răspunderea pentru apariţia unor noi fisuri în pereţii acesteia sau chiar pentru surparea ei…”

Reacţia inginerului Stan Vidrighin, datată 5 februarie 1910: „Am primit atenţionarea întreprinderii din 17 ian. atât în ceea ce priveşte demolarea zidului cât şi a planurilor… Atenţionarea este inutilă pentru că demolarea bastionului din faţa teatrului a fost deja începută – aşa cum v-am şi promis – , iar canalele din Iosefin sunt stabilite toate. În afară de aceasta lucrările pregătitoare pentru Elisabetin şi Cetate sunt în curs astfel încât peste câteva săptămâni va fi fixat definitiv programul de lucru pe anul curent pentru toate secţiunile canalului. Deci dacă nu ar trebui să ţinem seama de vremea de iarnă s-ar putea continua lucrările. Totuşi, sper că vremea anormal de blândă din luna ianuarie nu va determina întreprinderea să înceapă lucrările înainte de termen. Doar nu doriţi să desfaceţi străzile strâmte şi intens circulate din Cetate în toiul iernii, ca apoi eventual să rămână deschise luni de zile? Ori poate doriţi să expuneţi şi realizările ulterioare neprevăzutului iernii pentru a obţine rezultate asemănătoare celor de pe secţiunea A/220 a colectorului principal de pe partea dreaptă! Secţiunea A/220 a colectorului principal de pe partea dreaptă, între marele bulevard circular şi Cetate, cu toate că munca forţată şi pe timpul nopţii nu era necesară şi în ciuda repetatelor mele proteste, a fost construit pe o vreme geroasă. Iar rezultatul e acela că betonul e inutilizabil, e ca un burete, se fărâmiţează în mână… Nu pot lua vreo măsură în privinţa bisericii piariste din Cetate – aşa cum ar dori întreprinderea – nu pot face nici o propunere în acest sens deoarece clădirea este declarată monument istoric şi în afara întreprinderii domniilor voastre nimeni nu şi-a exprimat dorinţa de a o demola. Nu pot fi de acord nici cu cererea de a vă scuti de construcţia secţiunii de canal din vecinătatea bisericii căci şi porţiunile greu de realizat sunt prevăzute în contact nu numai cele uşoare…
În schimb propun întreprinderii să se gândească la posibilităţile de proptire utilizabile în jurul bisericii şi să ni le comunice la timpul potrivit…”

Primul primar român al capitalei Banatului
În afară faptului că s-a dovedit un inginer cu vocaţie şi viziune, Vidrighin a fost un important militant pentru unirea Transilvaniei şi Banatului cu România. A fost ales deputat pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, iar la 1 septembrie 1919, la scurt timp după instalarea administraţiei româneşti în oraş, primar al Timişoarei. A fost edil până în 30 aprilie 1921, când a trebuit să renunţe din cauza unui proces care s-a dovedit nefondat. Un an mai târziu a redevenit primar, execrcitându-şi mandatul între 3 ianuarie 1922 şi 31 august 1922. Sub administraţia Vidrighin, oraşul a reorganizat sistemul de apă, canalizare, gaz electricitate şi transport în comun.

Cum s-a înfiinţat Politehnica
Tot după Marea Unire, Stan Vidrighin, împreună cu Traian Lalescu, a început demersurile pentru înfiinţarea unei şcoli politehnice în Timişoara. În februarie 1920, Vidrighin scria un memoriu Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor, din care cităm: A argumenta necesitatea unei Politecnici în România este lucrul cel mai uşor. Fosta Ungarie, care avea o Politecnică de prim rang, simţea nevoia unei a doua politecnice… Timişoara este centru industrial. Are astăzi peste 60 de fabrici. În această privinţă nici un oraş din România mare nu i se poate asemăna. Timişoara deci, luată în sine, are un caracter per eminenţiam de oraş industrial, are o viaţă economică dezvoltată şi superioară altor oraşe. Acestui fapt important i se adaugă şi acea calitate a Timişoarei, că este aşezată într-un mediu în care e concentrat un număr remarcabil de esploatări şi uzine, cari toate gravitează spre acest oraş şi îşi varsă produsele în braţele acestuia.
Mai mult decât această întâmpinare, Vidrighin, în calitatea sa de primar, a atribuit, pentru construcţia şcolii, din partea primăriei, un teren de 8,5 ha şi suma de trei milioane de lei.

La 11 noiembrie 1920, Regele Ferdinand semnează Decretul regal nr. 4822, privind înfiinţarea Şcolii Politehnice din Timişoara. Şcoala şi-a început activitatea cu 117 studenţi din toate provinciile româneşti. Primul rector al școlii a fost Traian Lalescu. După el a urmat la conducere, timp de un an, începând cu 1921, chiar Stan Vidrighin.

Patronul primei expoziţii filatelice din România
Prima expoziţie filatelică din România, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, a fost organizată la Timişoara, în zilele 23 şi 24 mai 1920. Din catalogul expoziţiei reiese că aceasta a fost patronată de Stan Vidrighin, pe atunci primar, şi de Henrik Baader, senator şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Timişoara. Evenimentul s-a desfăşurat Sala Burselor din Palatul Lloyd (în prezent, Sala Mare a Senatului din cadrul clădirii rectoratului Universităţii Politehnica Timişoara). Expoziţia comemora 80 de ani de la apariţia primului timbru poştal din lume, aşa-numitul One Penny Black emis în Marea Britanie, dar şi 70 de ani de când timbrul fusese folosit în Banat.

La 88 de ani de la prima expoziţie filatelică din România, în 3 august 2008, Asociaţia Filatelică “Timişoara”, împreună Primăria Timişoara, a lansat o ediţie specială, un Plic dedicat Zilei Timişoarei, cu ştampila având chipul primului primar al oraşului după Marea Unire – Stan Vidrighin.

Perioada Bucureşti

În septembrie 1923, printr-o decizie a conducerii oraşului Bucureşti, datorită calităţilor sale organizatorice şi rezultatelor obţinute la Timişoara, inginerul Vidrighin a fost numit consultant principal pentru derularea programului de dezvoltare a sistemului de alimentare cu apă-canalizare şi electricitate al capitalei. Ulterior, a preluat conducerea acestor lucrări şi, apoi, administrarea lor. Ascensiunea profesională a lui Stan Vidrighin a continuat în capitală, în 1929 fiind numit director general al Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi, apoi, al Regiei Autonome a Căilor Ferate Române. În 1934 a fost cooptat în consiliul de administraţie al societăţii Malaxa, ca director, până în anul naţionalizării fabricii, 1948.

Comuniştii iau, istoria răsplăteşte
Odată cu instaurarea comuniştilor la putere în România, moşia de peste 50 de hectare pe care o avea la Beregsău a fost expropriată, prin reforma agrară din 1945. Câţiva ani mai târziu, Vidrighin a fost scos şi din casa pe care o avea pe bulevardul Dacia, din Bucureşti, şi trimis cu domiciliu forţat la Petroşiţa, în judeţul Dâmboviţa. A revenit în Bucureşti cu doi ani înainte de moarte şi s-a stins din viaţă în 1956, la 80 de ani, sărac, după ce regimul comunist i-a confiscat toate bunurile. Este înmormântat în cimitirul Bellu, din capitală.

Staţia de epurare a Timişoarei poartă numele Stan Vidrighin în semn de respect pentru personalitatea sa. Totodată, pe Aleea Personalităţilor din Parcul Central al oraşului, există un bust al său, realizat de sculptorul Ştefan Călărăşanu, iar unul dintre bulevardele importante ale Timişoarei îi poartă, şi el, numele.

Bibliografie:
CRUCIAT, Cosmin-Crăciun, http://fotovechi.ro/author/cosmin-craciun-cruciat/
CIORAN, Emilian, Șapte generații de preoți și protopopi-profesori din aceeași familie: Barcianu: 1699-1903, Sibiu, 1955 (1991).
Almanahul Societății Academice Petru Maior, al Societăților de Facultăți și Academii și al Cercurilor Studențești din Cluj, Tipografia „Cartea Românească” S.A., Cluj, 1929, p.109-115.
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Colecții speciale, Fond „Societatea Petru Maior”, Ms. 5814, Caiet procese verbale I (anii 1896-1899).
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Colecții speciale, Fond „Societatea Petru Maior”, Ms 5818 Caiet protocol II, (anii 1899-1900). http://www.urseni.ro/istoric.php