INCREDIBIL Persoane din vestul țării fraierite să dea căprioarele din curte pentru a fi admirate la grădina zoologică. Cum au ajuns să fie sacrificate

INCREDIBIL Persoane din vestul țării fraierite să dea căprioarele din curte pentru a fi admirate la grădina zoologică. Cum au ajuns să fie sacrificate

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0
caprioara

Ca-n filmul “Las Fierbinți” în județul Hunedoara. Două persoane au fost convinse de alți doi invidizi să dea trei căprioare pe care le-au crescut în curte pentru a fi depuse la grădina zoologică. Însă, animalele au avut o soartă tristă, fiind ulterior sacrificate.

IPJ Hunedoara anunță că, ieri, la sediul instituției a venit o femeie în vârstă de 31 ani, care a depus o plângere penală în care a reclamat faptul că, la sfârșitul lunii mai, la locuinţa sa din comuna Rapoltu Mare s-au prezentat două persoane, din care una s-a recomandat ca fiind angajatul unei grădini zoologice. Acesta este și motivul pentru care le-a dat acestora două exemplare din specia căpriori, pe care i-a crescut la domiciliul său timp de aproximativ un an de zile, pentru a le depune la grădina zoologică.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 26 de ani, în calitate de angajat al grădinii zoologice, a primit cei doi căpriori, promiţând faptul că îi va transporta şi depune la grădina zoologică. Poliţiştii au mai stabili faptul că, în cursul aceleiaşi zile, tânărul a mai primit un căprior, de la o altă persoană din Simeria, ulterior predând cei trei căpriorii unui hunedorean în vârstă de 55 de ani, care i-a sacrificat, eviscerat şi depozitat la locuinţa sa de domiciliu, din municipiul Hunedoara, de unde a fost recuperată cantitatea de 26,5 kg de carne.

Cei doi s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.