Începutul sărbătorii 100 de ani de vinuri ale României, la Timișoara

Începutul sărbătorii 100 de ani de vinuri ale României, la Timișoara

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul viti-vinicol din România, Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara – VINVEST, se va desfășura anul acesta în perioada 30 martie – 1 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

În mult așteptata deschidere a ediției a XV-a, joi, 22 martie, seara, la restaurantul Lloyd din Timişoara, a avut loc un pre-eveniment “Marea degustare a vinurilor”, acţiune ce marcat începutul sărbătorii 100 de ani de vinuri ale României. La manifestare au participat reprezentanți ai vieții economice, sociale, politice și culturale și au degustat zeci de vinuri, printre care multe au fost sortimente noi.

De la văile Moldovei sau Munteniei  până la dealurile Olteniei, ori la țărmurile Dobrogei,  prin Valea Târnavelor, Crişana sau Banat, viticultura și toate regiunile sale vor fi bine reprezentate aici, la Timișoara, la sfârșitul lunii martie,  devenită, timp de trei zile, o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice.  Cu mărci  mai noi sau consacrate, DOC-denumire de origine controlată sau nu, soiurile şi producătorii se înfrăţesc, se reunesc patriotic  într-o atmosferă caldă și prietenoasă, cu o identitate bine definită, sub motto-ul evenimentului “Identitatea vinului românesc”, în cadrul Salonului VINVEST Timişoara 2018. Așadar marea degustare de vinuri din 22 martie, a marcat începutul sărbătorii 100 de ani de vinuri ale României.

Gh. M.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *