În perioada 8-21 septembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara va avea loc admiterea de toamnă. UVT îi aşteaptă pe absolvenţii de liceu care nu au reuşit să se înscrie încă la o facultate cu 300 de locuri bugetate şi 2.600 locuri cu taxă.
Locurile sunt disponibile la 73 de specializări de licență, 90 de programe de master şi 5 specializări în limbi străine. Cele 300 de locuri bugetate sunt disponibile la mai multe specializări ale facultăților de Arte și Design, Chimie, Biologie, Geografie, Fizică, Litere, Istorie și Teologie, Matematică și Informatică, Muzică, Economie și Administrare a Afacerilor, Sociologie și Psihologie, Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării.
“Felicit pe cei care au reușit să treacă peste examenul de Bacalaureat cu bine și îi asigur că în Universitatea de Vest din Timișoara vor găsi un partener puternic care să îi ajute în dezvoltarea lor ca persoane și profesioniști. La UVT încurajăm performanța și venim cu o ofertă de studiu competitivă pe plan național și internațional. Îi îndemnăm pe toți cei care pun valoare pe educație și carieră să aplice pe locurile disponibile în această toamnă”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Ca urmare a numărului mare de înscriși, în vară, în centrele de înscriere și admitere din Deva, Reșița și Dr. Tr. Severin, UVT a decis să le mențină și în sesiunea de toamnă. Acestea vor funcționa în perioada 10 – 12 septembrie și vor prelua dosarele candidaților în aceleași condiții ca în Timișoara. Măsura vine în sprijinul elevilor, pentru a nu mai face deplasarea la Timișoara, economisind astfel timp prețios și resurse financiare.
Astfel, cei interesați se pot înscrie în perioada 10 – 12 septembrie și la centrele din: Deva, în cadrul Colegiului Național ”Decebal”, de pe Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 22; Reșița, în cadrul Colegiul Național ”Traian Lalescu”, B-dul. A.I. Cuza, Nr. 7; Drobeta Turnu Severin, în cadrul Colegiului Național ”Gheorghe Țițeica”, Str. Crișan nr. 50. Centrele vor funcționa în intervalul orar 9-13.
Întregul proces de admitere se desfășoară în perioada 8 – 21 septembrie, fiecare facultate având un calendar propriu al înscrierilor și al desfășurării probelor de concurs, după caz. Detalii pot fi găsite pe pagina de internet a UVT.